Premierul Florin Cîţu a declarat, chestionat despre afirmaţiile lui Dan Barna şi dacă prim-ministrul are dreptul exclusiv de a remania membri ai Guvernului, că respectă Legea fundamentală, iar în Constituţie scrie foarte clar cum se face remanierea şi că prim-ministrul are ultima decizie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ştiu că această discuţie e interesantă pentru dumneavoastră din alte puncte de vedere. Eu respect Constituţia şi în Constituţie spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuţii politice, ce se întâmplă în spate, asta este altceva. Dar atributul remanierii, aşa cum spune Constituţia, în momentul în care se ia o decizie este doar decizia premierului şi are ultima decizie. În rest, discuţii putem să avem şi vom avea discuţii tot timpul, dar eu vorbesc despre Constituţie şi atribuţiile fiecărei persoane în Guvernul României, conform Constituţiei”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, chestionat dacă are sau nu dreptul exclusiv premierul de a remania miniştrii sau trebuie acordul partenerilor de coaliţie.

Vicepremierul Dan Barna afirmă că nu se discută în acest moment în Guvern despre eventuale remanieri, arătând că există evaluări permanente pe care fiecare partid din coaliţie le face în privinţa propriilor miniştri şi care vizează modul în care activitatea acestor pune în practică programul de guvernare.

„Fiecare partid are propria sa echipă şi e responsabil de performanţa acelei echipe”, adaugă Dan Barna.

Întrebat în contextul acestor afirmaţii, dacă premierul nu va putea remania un ministru de la USR-PLUS fără acordul formaţiunii care l-a propus, vicepremierul Dan Barna a răspuns că remanierea unui ministru de la alt partid de către premierul liberal ar presupune „remanierea întregii coaliţii”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.