Candidatul PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susţine că Bulevardul Magheru este degradat, nu atrage, este poluat şi a devenit o arteră zgomotoasă. ”Trebuie regenerat urban, trebuie mai mult verde. Are câteva camere urbane, zona Lahovari, zona Amzei, zona Palatului, zona Grădinei Icoanei, care pot fi destinaţii. Toate acestea au nevoie de proiecte de regenerare urbană împreună cu Calea Victoriei”, consideră el.
Ciucu a afirmat, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că sunt necesare în zona centrală a Capitalei lucrări serioase, care însă nu se pot face mai repede de doi-trei ani.
”Axul central de trafic, Magheru, este cel mai important bulevard din Bucureşti. În momentul de faţă este doar un culoar de trafic. Nu te atrage, este degradat, aerul este poluat, este zgomotos. Trebuie regenerat urban, trebuie mai mult verde. Are câteva camere urbane, zona Lahovari, zona Amzei, zona Palatului, zona Grădinei Icoanei, care pot fi destinaţii. Toate acestea au nevoie de proiecte de regenerare urbană împreună cu Calea Victoriei. Ce înseamnnă acest lucru? Înseamnă că vor fi lucrări serioase, dar nu poţi să vii mai repede de doi-trei ani”, a explicat Ciprian Ciucu.
Potrivit lui Ciucu, în primul rând este necesar un PUZ de regenerare urbană, iar asta durează un an şi jumătate sau chiar doi.
”Apoi ai nevoie de studiu de fezabilitate, aici mai durează un an”, a declarat Ciprian Ciucu.
El a spus că pe o perioadă lungă, cu o planificare bună, lucrurile se pot schimba.
”Acum este jenant. Vin oameni la noi în oraş, în piaţeta Odeon, şi nu e ok. Se poate să schimbăm puţin faţa centrului, este foarte important. Noi nu avem cultura mentenanţei. La mine în sector, dacă văd că a căzut un stâlp, în termen de 48 de ore dacă nu se rezolvă nu e bine, cineva trebuie să răspundă. Tot timpul trebuie să luăm informaţii din teren şi să reparăm lucrurile”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Întrebat cum a reuşit să deruleze proiecte importante la Sectorul 6 în primul mandat de primar, Ciucu a spus că s-a apucat de treabă devreme.
”Am luat decizii imediat, dar abia în doi-trei ani dai drumul. În Sectorul 6 lucrurile au început să se vadă abia în al treilea an”, a adăugat liberalul Ciprian Ciucu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.