Premierul Dacian Cioloş a afirmat, marţi, la o dezbatere organizată de Grupul de Dialog Social (GDS), că nu ar accepta să lucreze, într-un guvern pe care l-ar conduce sau din care ar face parte, cu persoane asupra cărora planează suspiciuni, arătând că prim-ministrul ar trebui să aibă ultimul cuvânt în alegerea miniştrilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În mod clar, pentru mine, într-un guvern pe care l-aş conduce sau din care aş face parte, în măsura în care aş avea un cuvânt de spus - şi clar ca şi prim-ministru cred că aş avea un cuvânt de spus – nu aş putea să accept să lucrez cu persoane asupra cărora planează acest gen de suspiciuni rezonabile şi acesta este principiul pe care l-am şi aplicat şi în acest an”, a declarat premierul Dacian Cioloş, amintind, în acest context, şi de remanierile făcute în Cabinetul său.

El a punctat că din punctul să de vedere premierul ar trebui să aibă ultimul cuvântul în alegerea miniştrilor pentru că Guvernul trebuie să fie o echipă.

”Aceleaşi principii, care de altfel sunt explicate şi în platformă (România 100 – n.r.), le-aş aplica şi la un guvern pe care l-aş conduce, cu atât mai mult cu cât el ar fi susţinut de partide şi în accepţiunea mea, un guvern nu se poate constitui doar prin impunerea anumitor oameni de către partide spunând această persoană cu numele şi prenumele acesta trebuie să facă parte din Guvern. Cred că şi prim-ministrul trebuie să aibă un cuvânt, chiar ultimul cuvânt asupra persoanelor, respectiv asupra indivizilor – nu vorbesc aici de proporţii, de reprezentare a unui partid sau altul în funcţie de negocierile din eventuala coaliţie sau alianţă - dar asupra persoanelor şi nu numai, pentru a mă asigura de integritatea lor, dar şi pentru că din punctul meu de vedere Guvernul trebuie să fie o echipă”, a arătat premierul.

Totodată, Cioloş a precizat că provocarea cea mai mare, în perioada care vine, o constituie evitarea şi reducerea, pe cât posibil, a riscului ”unei falii între două Românii”. ” Între acea parte dn România care din diferite motive care pot fi discutate, obiective sau subiective, acceptă să voteze astfel de oameni şi acea parte a României care îşi doreşte schimbare, care îşi doreşte reforme şi care îşi doreşte aplicarea unor criterii de integritate, de bun simţ care nu pot fi legiferate şi nu e cazul să fie legiferate. Provocarea cea mai mare pentru un viitor Guvern şi pentru partidele politice este să contribuie la eliminarea sau măcar la reducerea acestui risc de falie, care poate fi creat în mod artificial prin comportamentul pe care îl au forţele politice”, a spus Cioloş.

Totodată, prim-ministrul a ţinut să sublineze că în ţările din blocul comunitar există o ”dimensiune a bunului simţ” care nu permite politicienilor cu probleme în justiţie să fie numiţi în funcţii, explicând că, în cazul în care aceştia refuză să demisioneze, sunt obligaţi de către partid să plece.

”În cei patru ani şi jumătate, aproape cinci, pe care i-am petrecut la Bruxelles şi urmărind ce se întâmplă politic în celelalte state membre ale UE, există o dimensiune a bunui simţ în politică care face că în astfel de situaţii, chiar dacă nu eşti condamnat definitiv, nu mai vorbesc de cei condamnaţi penal definitiv, când eşti acuzat de anumite lucruri care riscă să pună în pericol credibilitatea pe o funcţie publică - şi aici nu vorbesc de drepturi legale de a fi ales sau de a fi numit pe o funcţie, ci e vorba de bunul simţ care e greu să-l legiferezi şi nici nu cred că poate fi legiferat. Politicienii respectivi decideau ei înşişi să se retragă sau, dacă nu, le era impus de partidul din care făceau parte să se retragă”, a subliniat Cioloş.

În acest context, el a spus că ”la noi mai e nevoie de timp şi de energie” pentru a putea impune aceste standarde în societate, ”într-o scocietate care, cel puţin o parte din ea, se confruntă încă cu multe probleme care sunt mult mai aproape de instinctul de supravieţuire decât acest gen de lucruri”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.