Fostul premier Dacian Cioloş dezminte informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar divorţa, afirmând că sunt minciuni şi încercări de a-l intimida pentru a renunţa la proiectul politic pe care l-a început. De asemenea, el le transmite celor care îi sunt alături "să nu se lase manipulaţi de jocurile unor oameni speriaţi că îşi pierd statutul, privilegiile şi influenţa”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am râs, ca orice om normal la cap când am auzit că vocile din capul comunicatorilor PSD/ALDE au “descoperit” că sunt fiul vitreg al lui Soros. Am crezut că e greu să mi se mai inventeze calomnii asemănătoare, că limita dezinformării a fost atinsă. Se pare că m-am înşelat. De câteva zile aflu că divorţez, că de fapt sunt versiunea mai latină a lui James Bond cu parfum franţuzesc şi alte bazaconii şi fantezii. Toate sunt minciuni. Profit de ocazie să le amintesc celor care continuă să le promoveze ca ne vom vedea în instanţă, pentru a le combate", a scris Cioloş, luni, pe Facebook. 

De asemenea, fostul premier le transmite celor care cred "lansând zvonuri şi minciuni" despre el, despre familia, viaţa şi cariera că nu se va lăsa intimidat şi nu va renunţa la proiectul politic început şi că este "mai hotărât ca oricând" să "ajute" România să îşi consolideze statutul de ţară europeană: "Am şi un mesaj către cei care cred că - lansând zvonuri şi minciuni despre mine, despre familie, despre viaţa şi cariera mea - mă intimidez şi renunţ la proiectul politic început: sunt mai hotărât ca oricând să ajut România să îşi consolideze statutul de ţară europeană, civilizată şi prosperă".

"Celor care îmi sunt alături le spun doar atât: nu vă lăsaţi manipulaţi de jocurile unor oameni speriaţi că îşi pierd statutul, privilegiile şi influenţa. România trebuie să fie ţara oamenilor buni, cinstiţi, profesionişti şi cu bun simţ. O să fac tot ceea ce pot să fie aşa", adaugă Dacian Cioloş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.