Liderul PLUS, Dacian Cioloş, afirmă că 2020 "poate fi anul unui nou început, provocat de noi, din interior, nu aşteptat din afară". "Dar poate fi şi un nou moment ratat dacă ne mulţumim cu puţin, cu cârpeli pe ici, pe colo", adaugă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cioloş afirmă, într-o postare pe Facebook de marţi seară, că 2019 a fost un an pe care l-a dedicat în mare parte proiectului politic început în 2018 şi care are ca prim termen de validare sfârşitul anului 2020.

"Am intrat în politică pentru că România are nevoie de o schimbare profundă şi am vrut să fiu printre aceia care o susţin asumat. Am văzut cum, în aceşti ultimi ani, se înmulţesc semnele bune: societatea, în ansamblul ei, se maturizează, diaspora se mobilizează, ţara trece printr-o perioadă cu potenţial bun de dezvoltare economică, Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri după ultimele alegeri europene, cu oportunităţi pentru ca România să devină un jucător european, ieşind din condiţia sa, cumva autoimpusă, de ţară de periferie. În ciuda acestor semne bune, însă, ne-au pus pe jar şi în 2019 foarte multe defecţiuni în funcţionarea normală a societăţii, a instituţiilor statului, o tentativă de control politic a unor instituţii esenţiale pentru democraţie, o presiune mare asupra justiţiei", spune Cioloş.

El adaugă însă că toate acestea pot fi transformate în oportunităţi de schimbare reală şi profundă, acum, la 30 ani de la căderea comunismului.

"2020 poate fi anul unui nou început, provocat de noi, din interior, nu aşteptat din afară. Dar poate fi şi un nou moment ratat dacă ne mulţumim cu puţin, cu cârpeli pe ici, pe colo. De data aceasta, putem mult mai mult decât o timidă stabilizare, pentru că am învăţat să vrem, să cerem, dar şi să facem lucrurile noi înşine. Tot ceea ce ne-a făcut să suferim colectiv în 2017 şi în 2018 ne-a dat şi determinarea de a ieşi masiv la vot în două rânduri în 2019, iar diferenţa se vede deja. Dar momentele-cheie pentru ca această schimbare să prindă contur şi consistenţă vor veni în 2020", arată Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, în 2019 a intrat în noul an cu un nou partid, care să fie un instrument al acestei schimbări asumate, în jurul proiectului adunându-se peste 17.000 de oameni în ţară şi în diaspora şi mult mai mulţi susţinători.

"A fost un an cu partidul de construit pe teren, dar şi cu două campanii electorale de organizat. Trebuie să recunoaştem, însă, şi cu un guvern PSD care ne-a ţinut uniţi şi cu ochii-n patru. Am construit Alianţa cu USR şi am început să învăţăm să lucrăm împreună. S-au adunat în această Alianţă oameni determinaţi să se implice, veniţi din mediul antreprenorial, din societatea civilă, oameni cu multă personalitate şi mulţi cu convingerea că ştiu ce e mai bine de făcut şi că părerea lor trebuie luată în seamă", mai spune Cioloş.

El adaugă că au învăţat din victorii, dar şi din dezamăgiri că niciunul dintre noi nu este „buricul pământului” şi că trebuie să învăţăm să ne ascultăm şi să ne auzim unii pe ceilalţi.

"Am construit un nou grup politic în Parlamentul European care a devenit al treilea ca mărime, indispensabil formării oricărei majorităţi decizionale. Am început să contăm la Bruxelles şi să fim ascultaţi atunci când avem ce spune. Mi-am asumat preşedinţia grupului politic nou format, convins fiind că şi acolo, la fel ca acasă, trebuie să şi facem, nu doar să aşteptăm să se facă. Pentru prima dată, un român a fost ales pe o astfel de poziţie de influenţă politică", afirmă Dacian Cioloş.

El susţine că a intrat în campania prezidenţială "într-un tandem care nu a fost valorificat la potenţialul său maxim".

"Am tras învăţăminte pentru creşterea încrederii în echipa Alianţei. Au fost momente şi ezitări dacă să continuăm în alianţă sau să mergem separat. Am hotărât să continuăm împreună, pentru că e mult mai uşor să dezbini decât să construieşti încredere. România are nevoie de încredere, căci din dezbinare s-a hrănit prea mult politica românească", subliniază el.

Cioloş mai spune că în 2020 "vom putea împlini multe dintre lucrurile pe care le-am sperat, pe care le-am crezut imposibile, dar care ne-au adus împreună pentru a visa la ele şi a le materializa".

"2020 va fi un an care ne va cere multă înţelepciune şi maturitate, ne va cere capacitate de a distinge între ceea ce credem că e bun pentru că ne alimentează orgoliul şi ceea ce trebuie făcut pentru că cetăţenii români ne-au creditat cu încredere. Anul 2020 va fi anul în care VOM FACE ALEGERI. Şi la propriu şi la figurat! De modul în care vom alege in 2020 va depinde calea pe care o vom urma multă vreme de acum încolo. 2020 va fi anul în care vom dovedi dacă suntem capabili să creştem, materializând încrederea celorlalţi mai degrabă decât urmând propriile aspiraţii de preamărire. Îmi doresc să merit şi să merităm încrederea celor care sunt decişi să arate că noi, ca neam şi ca societate, putem face alegerile asumate care să ne ducă spre mai bine", încheie Cioloş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.