Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în şedinţa de Guvern, că vrea să rezolve rapid problema medicilor rezidenţi care au promovat examenul la sfârşitul anului trecut, el precizând că sunt aproximativ 4500 de medici în care statul a investit sute de milioane de euro, şi trebuie să se asigure că îi păstrăm în ţară. Şeful Executivului a cerut Ministerul sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării să actualizeze listele cu posturi vacante şi să vină în guvern un memorandum de scoatere la concurs a acestora iar Ministerul Finanţelor să coopereze cu celelalte instituţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şeful Executivului a declarat în şedinţa de Guvern că o prioritate în acest început de an este rezolvarea problemei medicilor rezidenţi care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut. 
 
”Tot ca o prioritate în acest început de an, vreau să rezolvăm rapid problema medicilor rezidenţi, care au promovat examenul de specialitate la sfârşitul anului trecut. Sunt aproximativ 4500 de medici în care statul român a investit sute de milioane de euro şi trebuie să ne asigurăm că îi păstrăm în ţară”, a arătat premierul.
 
”De aceea, în perioada imediat următoare Ministerul sănătăţii şi Ministerul Dezvoltării trebuie să actualizeze listele cu posturi vacante şi să vină în guvern un memorandum de scoatere la concurs a acestora. Rog de asemenea şi Ministerul Finanţelor să coopereze pentru ca acest lucru să se întâmple rapid”, a mai spus Ciolacu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.