Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, consideră că atacul lui Ludovic Orban la Curtea Constituţională a României după decizia de luni, doar pentru că nu îi place o anumită decizie, reprezintă un derapaj extraordinat de mare de la democraţie şi de la statul de drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Marcel Ciolacu a declarat, luni, la TVR 1, că şi-a asumat multe din greşelile politice ale PSD, spunând că guvernarea social-democrată a fost una de excepţie atâta timp cât nu s-a îndepărat de agenda cetăţenilor. 
 
"În primul rând eu mi-am asumat multe din greşelile politice ale Partidului Social Democrat. Nu pot să fiu un ipocrit, să par că până la mine nu a existat PSD-ul sau nu a făcut PSD-ul greşeli. PSD în cei trei ani de guvernare, ultima guvernare, sunt sute de decizii bune şi la un moment dat chiar întreaga perioadă cât am stat pe agenda cetăţenilor guvernarea a fost de excepţie, ne-am îndepărtat de agenda cetăţenilor şi am plătit acest lucru la alegerile europarlamentare sau prezidenţiale”, a declarat Ciolacu. 
 
El crede că PSD nu poate fi atacat pentru că a sesizat un conflict de natură juridică la CCR. 
 
"Nu poţi în continuare să ai acelaşi discurs şi să ataci PSD-ul pentru că încearcă într-o formă constituţională un drept al preşedintelui Camerei sau preşedintele Senatului de a sesiza un conflict de natură juridică la CCR. Decizia CCR-ului, aspru criticată am văzut de domnul Ludovic Orban, pentru mine pur şi simplu eu rămân blocat la câte acuze s-au adus PSD-ului”, a explicat Ciolacu.
 
El crede că atacul lui Ludovic Orban la CCR doar pentru că nu i-a plăcut decizia de luni a Curţii reprezintă un derapaj de la democraţie şi de la statul de drept. 
 
"În campania electorală am înţeles că urmăm să intrăm în Românie normală. O Românie normală înseamnă că toţi avem drepturi egale, dar să mă acuzi pe mine că eu am cerut o opinie Curţii Constituţionale, mai mult, după ce Curtea vine, din acel comunicat, vom vedea şi motivarea, însă să ieşi tu, prim-ministru al României, şi să faci praf Curtea Constituţională că e PSD-istă. Vreau să îi aduc aminte domnului Orban din cei nouă judecători, unii sunt la propunerea preşedintelui, a primului ministru, a PNL-ului, nu există o minciună mai mare. Să ataci instituţia care este fundamentul statului, noi restul suntem aleşi, să o ataci la scenă deschisă pentru că nu îţi place ţie o anumită decizie, mi se pare un derapaj de la democraţie şi de la un stat de drept extraordinar de mari”, a mai afirmat Ciolacu. 
 
El crede că preşedintele Klaus Iohannis şi-a ales ţinta greşită pentru că de data asta nu PSD a greşit, ci PNL-ul. 
 
"Preşedintele şi-a ales ţinta greşită, de data asta nu PSD a greşit, PNL a greşit şi în primul rând domnul Orban prin atitudinea lui, prin felul în care le-a făcut şi prin declaraţiile lui”, a mai declarat Ciolacu.

CCR a admis sesizarea PSD şi a decis luni că există un conflict juridic între Parlament şi preşedinte în ceea ce priveşte nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare de premier, argumentul Curţii fiind că desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că nu înţelege pe ce texte constituţionale s-a bazat decizia CCR de luni şi a afirmă că ”CCR afectează atribuţiile constituţionale ale preşedintelui, prin deciziile luate în ultimii ani”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.