Marcel Ciolacu a afirmat, joi la Târgovişte, că PSD este singurul partid din această ţară care este capabil să gestioneze crizele multiple cu care se confruntă România, precum şi singura formaţiune care ţine la România şi la români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Observ o mare transformare a partidului nostru, fiindcă devenim din ce în ce mai camarazi. Suntem singurul partid care ţine cu adevărat cu România şi românii. Cred că asta este marea diferenţă între noi şi restul. Noi suntem partidul care apărăm creştinismul în România, noi suntem partidul care apărăm tinerii şi familia, cum spunea doamna Firea. Mă bucur că am reuşit să îi convingem pe români ca să ne acorde şansa de a fi din nou cel mai mare partid din România. S-a creionat în România, pentru că asaltul a fost susţinut şi asupra dumneavoastră domni primari şi preşedinţi de consilii judeţene, când au vrut să schimbe regulile în timpul jocului”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, la Conferinţa judeţeană de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Târgovişte.

Liderul PSD a adăugat că a fost gestionată ruşinos criza pandemică. Ciolacu a mai spus că este mândru de faptul că PSD a decis să se implice în actul de guvernare.

„A trebuie ca noi, PSD, echipa care este astăzi în faţa dumneavoastră ., să ne implicăm şi să aducem claritatea şi responsabilitatea actului de guvernare. Nu aveam cum să stăm deoparte într-un moment atât de dificil prin care trecea România. După o criză pandemică gestionată ruşinos şi uităm câteodată câte vieţi au fost pierdute din indolenţă, neputinţă şi neştiinţă, ne aflam în pragul unei crize majore. Aveam de o criză energetică şi un război care se prefigura la frontiera României. Eu sunt mândru că am luat decizia de a ne implica în actul de guvernare şi cred că toţi colegii care ne reprezintă în Guvernul României ne-au făcut de râs. Să nu credeţi că nu vor fi atacaţi colegii noştri, nu se vor spune minciuni despre ei, pentru diferenţa de performanţă administrativă şi guvernamentală este enormă între noi şi restul”, a explicat Ciolacu.

Preşedintele social-democraţilor a mai precizat că PSD va trece România cu bine de aceste crize multiple.

„Eu vă spun, în schimb, că PSD va trece România cu bine de aceste crize. Eu vă spun că PSD e singurul partid din România capabil să gestioneze aceste crize suprapuse. Să nu credeţi că atunci când le vom depăşi că toată lumea ne va aplauda sau întâmpina cu flori. În schimb, toată lumea şi toţi românii ne vor respecta şi cred că acest lucru e cel mai important”, a conchis Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.