Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la sediul partidului, despre absenţa lui Florin Cîţu, preşedintele Senatului, din vizita oficială efectuată în Ucraina, împreună cu premierul, că a fost o decizie pe care a luat-o împreună cu premierul. Nu vă ascund că a fost informat şi preşedintele României, a mai spus Ciolacu, precizând că şeful Executivului a avut mandat de la şeful statului pentru această vizită. Liderul PSD a mai spus că l-a informat pe Cîţu despre plecare cu câteva ore înainte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu premierul, nu vă ascund că a fost informat şi preşedintele României, domnul prim-ministru având şi mandat de la preşedinte şi a fost un semnal clar pentru că, atât eu cât şi premierul, în afaţă de funcţiile de preşedinte al Camerei şi cea de prim-ministru, eu sunt preşedintele PSD iar domnul premier este preşedintele PNL, şi a fost un semnal (..) Parlamentul României reprezintă voinţa poporului şi am fost cu o majoritate parlamentară şi politică în Ucraina, fiind împreună, de peste 65% din Parlament”, a spus Ciolacu. 

Liderul PSD a mai spus că a avut o discuţie cu Florin Cîţu, telefonică, înainte de a pleca împreună cu premierul, cu câteva ore înainte de vizită. 

Marcel Ciolacu a mai spus că a spus iniţial că va merge cu Florin Cîţu în vizită pentru că amândoi fuseseră invitaţi şi era normal. ”Între timp, pe căile diplomatice, s-a creionat această deplasare împreună cu premierul”, a mai afirmat el. 

Ciolacu a spus, întrebat de ce nu a mers şi Florin Cîţu împreună cu ei, că acesta a avut un program diferit, împreună cu preşedintele Parlamentului din Elveţia, Macedonia şi cu premierul Bulgariei, din informaţiile pe care le avea. 

”Sunt ferm convins că a avut un mandat din partea Senatului”, a declarat Ciolacu, întrebat dacă Cîţu a avut mandat de la preşedintele României pentru această deplasare. 

Despre impresia dată ucrainenilor, prin această deplasare în două zie a oficialilor români, Ciolacu a afirmat că ”devenim un pic cam mult cârcotaşi”. 

”Înţelegeţi că au fost două delegaţii, cu două obiective total separate, o delegaţie politică, reprezentând cele două mari partide din România (..) şi o delegaţie la nivel european, formată din mai mulţi preşedinţi de Parlamente. Este corectă abordarea”, a mai spus Marcel Ciolacu.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.