Curtea Constituţională a respins miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea formulată de senatorii USR PLUS referitoare la numirea de către Senat a preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În şedinţa din data de 7 iulie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de grupul parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România din Senat referitoare la Hotărârea Senatului nr.56/2021 privind numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată comunicatul de presă al CCR. 
 
USR PLUS a argumentat în sesizarea făcută la CCR că numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare nu a respectat principiul independenţei, una dintre cerinţele Convenţiei ONU fiind legate de independenţa funcţională, liberă de interferenţa guvernului sau a factorului politic. Plenul Senatului a numit în calitate de preşedinte al Consiliului de monitorizare pe Gabriel Botnariu care, conform CV-ului depus la dosarul candidaturii, a exercitat funcţii şi demnităţi în instituţii publice, a fost senator PSD în legislatura 2016-2020, şi este membru de partid., potrivit unui comunicat de presă.
 
De asemenea, sesizarea USR PLUS a reclamat şi existenţa unor vicii de procedură în procesul de numire a  preşedintelui Consiliului rezultate din încălcarea Regulamentului Senatului.
 
„Numirea domnului Botnariu încalcă art. 16 alin (1) din Constituţie, desemnarea acestuia fiind privilegiată pentru că este implicat politic, fiind senator în mandatul trecut şi membru de partid. Candidatura lui nu a fost conformă nici în raport cu principiile de la Paris, a Convenţiei şi a cerinţelor prevăzute expres în Legea 8/2016. Mai mult decât atât, în şedinţa de Plen a Senatului pentru numirea preşedintelui Consiliului de monitorizare, dl Botnariu a fost prezentat ca persoană cunoscută din mandatul trecut de senator, astfel încât celelalte organizaţii care şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului au fost evident dezavantajate”, a afirmat liderul senatorilor USR PLUS Radu Mihail, conform sursei citate.
 
USR PLUS şi-a asumat în programul de guvernare reforma celor 1300 de agenţii, instituţii sau autorităţi, prin eficientizare şi depolitizare, mai indică sursa amintită.
 
Consiliul de Monitorizare este o instituţie esenţială pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Suferinţa oamenilor nu trebuie să fie o sursă de bani pentru oameni abonaţi la funcţii publice şi la sinecuri, iar monitorizarea respectării drepturilor românilor cu dizabilităţi trebuie să fie făcută de profesionişti care şi-au dovedit puterea şi priceperea în slujba acestor oameni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.