Curtea Constituţională a admis, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională sintagma „sistemul public de pensii” din Legea 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii din sistemul public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, precum şi din cuprinsul articolului 1 alineatul 1 din acest act normativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În esenţă, Curtea a reţinut că sintagma «sistemului public de pensii» din titlul Legii nr. 8/2006, precum şi din cuprinsul art. 1 alin. (1) din această lege are un caracter discriminatoriu, contrar prevederilor art.16 alin.(1) din Constituţie, întrucât legea condiţiona acordarea indemnizaţiei de apartenenţa la sistemul public de pensii. Or, ea trebuie acordată indiferent de sistemul public de pensii din care provine asiguratul”, arată comunicatul de presă al CCR. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie, potrivit sursei citate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.