Senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat că asumarea de către Guvern a unui proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraţilor, cu toate că are un aviz negativ din partea CSM, este „un amestec grosolan politic în treburile justiţiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Asumarea de către Guvern a unui proiect de lege pentru desfiinţarea SIIJ, în condiţiile unui aviz negativ din partea CSM, reprezintă pur şi simplu un amestec grosolan politic în treburile justiţiei. Ministrul Justiţiei nu are, potrivit legii, niciun instrument legal să evalueze activitatea unei structuri de parchet, aprecierile sale cu privire la eficienţa SIIJ fiind de natură eminamente politică.

Invocarea numărului mic de rechizitorii ca argument în susţinerea proiectului de lege aminteşte de perioada stalinistă, în care rechizitoriile erau întocmite la comandă politică fără niciun fel de probe care să dovedească săvârşirea unei infracţiuni.

Guvernul Cîţu arată încă o dată desconsiderarea instituţiilor şi a poporului român, asumându-şi acest act, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene de a ţine cont de avizele CSM, contrar intereselor României de a avea magistraţi independenţi care să poată lua decizii fără niciun fel de influenţe externe, în acord cu legea, probele şi propria conştiinţă.

SIIJ este singura structură de parchet în care factorul politic nu are niciun rol, toată procedura de selecţie a procurorilor fiind derulată doar de către CSM, garantul independenţei justiţiei, potrivit articolului 133 din Constituţie.

Aştept cu foarte mare interes dezbaterile din Parlament pentru a vedea cine susţine cu adevărat independenţa justiţiei. În respectul valorilor europene, mă aştept ca la dezbaterile din comisia juridică să fie invitaţi, alături de magistraţi, şi reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, pentru a arăta că statul de drept este o valoare fundamentală şi nu doar un slogan electoral”, a scris Robert Cazanciu joi pe Facebook.

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi proiectul de desfiinţare a Secţiei speciale. Premierul Florin Cîţu a precizat că este nu doar o promisiune făcută de coaliţia de guvernare, dar şi o recomandare a instituţiilor europene. Vicepremierul Dan Barna a afirmat că „decizia Guvernului este o îndepărtare de moştenirea toxică pe care încă o avem din guvernarea PSD – Liviu Dragnea”.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în cazul în care Parlamentul va adopta legea.

El consideră că Florin Iordache, care a promovat înfiinţarea Secţiei şi care în prezent este preşedinte al Consiliului Legislativ, nu putea să dea aviz negativ proiectului de desfiinţare, pentru că „este înalt funcţionar public şi-şi face meseria”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.