Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis informarea pe care i-a cerut-o cu privire la incidentele de la protestul de miercuri noaptea din Piaţa Victoriei.
"I-am trimis informare domnului preşedinte, bineînţeles", a declarat Carmen Dan, la Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi dimineaţă, că solicită ministrului de Interne, Carmen Dan, lămuriri scrise cum a fost posbil ca elemente violente să fie lăsate să distrugă o manifestaţie paşnică. Preşedintele a mai spus că demonstraţiile din Piaţa Victoriei au fost "eminamente paşnice" şi că este foarte nemulţumit că Ministerul de Interne, deşi avea informaţii despre ce "grupuri se pregătesc", nu a gestionat această situaţie, iar jandarmii nu au acţionat faţă de aceste grupuri de instigatori" care au detunat manifestaţia paşnică.




























