Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat luni, referitor la clasarea dosarului "Microfonul", că nu comentează decizia procurorilor, afirmând că ancheta i s-a părut serioasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am văzut concluziile anchetatorilor. Nu comentez decizia procurorilor. Mi s-a părut o anchetă serioasă", a spus Carmen Dan, la intrarea în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Pe data de 4 mai, procurorii Parchetului General au decis clasarea dosarului "Microfonul", în care ministrul de Interne reclama faptul că în priza din locuinţa sa a descoperit un dispozitiv de înregistrare.

Parchetul General a clasat săptămâna trecută dosarul deschis în legătură cu dispozitivul de înregistrare găsit în locuinţa ministrului de Interne.

La sfârşitul lunii noiembrie 2017, ministrul Carmen Dan a anunţat că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. Ministrul a precizat că a făcut plângere pentru violare de domiciliu, iar dosarul a fost preluat de parchetul instanţei supreme. 

Carmen Dan declara, la sfârşitul lunii decembrie, că expertiza tehnică a fost finalizată în dosarul deschis la Parchetul General pentru violare de domiciliu.

Pe eticheta microfonului era trecut anul de fabricaţie 2009, iar dispozitivul este evaluat la aproximativ 300 de euro, datele de până acum arătând că ar fi fost montat de către o persoană fizică, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.