Camera Deputaţilor a început două proceduri de licitaţie deschisă pentru a cumpăra materiale de curăţenie şi hârtie igienică/prosop, cu o valoare totală estimată la 526.413 lei, criteriul de atribuire în ambele cazuri fiind preţul cel mai scăzut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui anunţat postat pe SEAP, Camera Deputaţilor vrea să compere materiale de curăţenie cu o valoare estimată de 320.810 de lei, iar principala sursă de finanţare o reprezintă fondurile bugetare. Data limită de depunere a ofertelor a fost 26 iunie, termenul maxim de valabilitate a ofertei fiind de 90 zile (de la data limită de primire a ofertelor).

Conform sursei citate, cuantumul garanţiei de participare este: 291 lei - pentru detergenti (lot 1), 1.040 lei -  detartranţi si odorizanţi (lot 2), 427 lei - săpunuri, paste şi prafuri abrazive de curăţat (lot 3), 192 lei - materiale textile (lot 4), 222 lei - saci polietilenă pentru deşeuri (lot 5), 183 lei - articole de menaj şi uz casnic (lot 6), 56 lei - alcool sanitar (lot 7), 337 lei - odorizante incintă şi creme speciale (lot 8), 285 lei - detergenţi vase (lot 9), 130 lei - dezinfectanţi (lot 10), 40 lei - insecticide (lot 11).

Camera Deputaţilor vrea să încheie un contract de achiziţii publice şi pentru a cumpăra hârtie igienică şi hârtie prosop, cu o valoare estimată la 205.603 de lei.

Potrivit SEAP, cuantumul garanţiei de participare este: hârtie igienica tip I - 780 lei, hârtie prosop tip I - 758 lei, hârtie igienică pentru dispenser şi hârtie prosop pentru dispenser - 181 lei, şerveţele ZZ - 201 lei şi şerveţele - 134 lei.

Totodată, Camera Deputaţilor intenţionează să cumpere şi calculatoare în valoare de 468.571 de lei.

Garantia de participare se constituie prin virament bancar în contul Camerei Deputaţilor sau printr-un instrument de garantare emis de o societate bancară ori de o societate de asigurări, care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea ori supravegherea, în conditiile legii. Pentru valori de pâna la 5.000 lei, garanţia de participare se poate depune în numerar la Casieria Camerei Deputatilor, în baza unei solicitari scrise. Garanţia va avea o valabilitate de 90 de zile şi este stabilită pentru fiecare lot în parte, astfel: LOT 1 - 3.823 lei; LOT 2 - 563 lei; LOT 3 - 109 lei; LOT 4 –-109 lei; LOT 5 - 80 lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.