Camera Deputaţilor a respins câteva zeci de proiecte de lege, în plenul de marţi, şi au retrimis câteva la comisiile parlamentare de specialitate. Printre propunerile legislative respinse se numără şi un proiect care stabileşte cadrul legal prin care pot fi acordate tichete de bicicletă, cu scopul de a încuraja utilizarea bicicletei către locul de muncă sau în interes de serviciu, cât şi proiectul care prevede ca şedinţa comună a celor două Camere ale Legislativului să se desfăşoare în Alba Iulia pentru depunerea jurământului de către Preşedintele României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Altă iniţiativă de lege viza combaterea infracţiunilor conttra libertăţii şi integrităţii sexuale a persoanelor şi pedofilia, un alt proiect modifica legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

De asemenea, o altă propunere legislativă respinsă prevedea modificarea unei ordonanţe de urgenţă din 2011 şi creşterea cuantumul ajutoarelor lunare acordate consumatorilor vulnerabili care utilizează, pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece, gaze naturale şi combustibili solizi sau petrolieri, precum şi creşterea plafonului de venituri până la care se acorda acest ajutor. De la comisie, proiectul a primit raport de respingere pentru că nu erau precizate sursele de finanţare pentru această majorare.

Respins a fost şi proiectul care modifică ordonanţa de urgenţă 11/2020  privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Alte două propuneri de lege respinse completau actul normativ nr. 144/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Şi proiectul de lege privind aprobarea Programului pilot de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a legumelor şi fructelor în judeţul Teleorman a fost respins marţi de către deputaţi.
 
Camera a mai respins iniţiativa legislativă care modifică legea 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora.
 
Alt proiect respins este cel care vizează schimbarea unui bun imobil din administrarea Ministerului Tineretului în cea a Federaţiei Române de Rugby.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.