Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, ca prim for sesizat, un proiect de lege prin care funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este asimilată uneia de ministru, iar cea de vicepreşedinte al instituţie e asimilată funcţie de secretar de stat. Salariul preşedintelui ANCOM se stabileşte la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, mai prevede propunerea legislativă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Propunerea de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 22/2009, privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii în sensul alinierii conducerii ANCOM, din punct de vedere al numirii şi al conducerii, la modalitatea de funcţionare a conducerilor celorlalte organisme - autorităţii administrative autonome, cu personalitate juridică, aflate sub control parlamentar şi finanţate integral din venituri proprii, şi anume Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Proiectul a fost adoptat de către deputaţi cu 182 de voturi „pentru”, 93 „împotrivă”, două abţineri şi un deputat nu a votat.

Iniţiativa aparţine liderului deputaţilor PSD Alfred Simonis, deputatului PNL Gabriel Andronache, deputatului UDMR Márton Árpád-Francisc, deputatului PMP Ioan Cupă, deputatului Pro România Emanuel Havrici şi reprezentantul minorităţilor Andi-Gabriel Grosaru.

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat că liberalii vor vota împotrivă şi nu a exclus posibilitatea ca partidul  să atace acest proiect de lege la Curtea Constituţională, dacă va fi adoptat de Senat.

„(2) Funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ANCOM sunt funcţii de demnitate publică asimilate funcţiei de ministru, respectiv secretar de stat, care conferă dreptul la organizarea cabinetului demnitarului, în conformitate cu dispoziţiile Codului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit unui amendament al Comisiei juridice, din raportul de admitere al proiectului. 

Conducerea ANCOM e asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, mai prevede iniţiativa legislativă.

„Salariul preşedintelui ANCOM se stabileşte la nivelul a 5 salarii medii la nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar salariul vicepreşedinţilor ANCOM se stabileşte la nivelul a 4 salarii medii la nivelul instituţiei, aferente lunii ianuarie a fiecărui an”, conform sursei citate.

Durata mandatului preşedintelui şi al vicepreşedinţilor ANCOM este de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii pe aceeaşi perioadă o singură dată.

De asemenea, există o serie de condiţii pe care trebuie să le întrunescă persoanele care să ocupe funcţia de preşedinte, vicepreşedinte al ANCOM şi de membru ai Comitetului de reglementare:

”- să fie cetăţeni români, cu o experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul comunicaţiilor, în domeniul ştiinţelor inginereşti sau ştiinţelor sociale

- să nu exercite alte funcţii publice sau private, cu excepţia celor didactice din învăţământul superior, creaţiilor artistice şi literare;

- să nu aibă antecedente penale”.

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor merge acum la Senat, for decizional pe iniţiativa de lege.

În prezent, la şefia ANCOM este Sorin Grindeanu. Acesta a fost ales prim-vicepreşedinte al PSD, la Congresul de sâmbătă al partidului. El a anunţat că va pleca din funcţia de preşedinte al ANCOM mult mai devreme de cele 90 zile prevăzute de lege.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.