Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în opinia lui, uşile PNL pot fi oricând deschise pentru „un om de valoarea lui Dacian Cioloş”, dar, în următoarea perioadă, este puţin probabilă alăturarea fostului premier în tabăra liberalilor, în condiţiile în care şi-a înregistrat la tribunal o organizaţie neguvernamentală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt într-o relaţie de comunicare cu Dacian Cioloş, am rămas în aceast relaţie de comunicare şi după ce nu a mai fost prim-ministru. L-am văzut în presă şi am schimbat nişte mesaje că doreşte să pornească o platformă în spiritul ideilor pe care le-a exprimat în perioada în care era prim-ministru. Înţeleg că este deja o organizaţie nonguvernamentală înregistrată la tribunal. Cred că în perioada următoare vor defini mai mult scopurile şi linia de acţiune a acestei platforme sub formă de organizaţie nonguvernamentală”, a afirmat preşedintele PNL Bucureşti.

Buşoi a susţinut că, în opinia sa, uşile PNL pot fi oricând deschise pentru „un om de valoarea lui Dacian Cioloş”.

„Cred că uşile PNL pot fi oricând deschide pentru un om de valoarea lui Dacian Cioloş, rămâne să decidă domnia lui ce drum va apuca în viitor. Deocamdată, evaluarea mea este că, în următoarele luni, poate chiar în următorul an, este foarte puţin probabilă alăturarea domnului Cioloş de PNL. Aşa încât, orice fel de calcule şi de proiecţii se fac pentru Congresul din 17 iunie, cred că aceste calcule şi proiecţii nu pot să îl includă pe domnul Cioloş pentru că a declarat că în acest moment nu vrrea să se alăture unui proiect politic”, a completat Cristian Buşoi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.