Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, răspunde criticilor liderului PSD, Sorin Grindeanu, folosind aceeaşi parabolă. ”Nu voi fi niciodată de acord să fac înţelegeri pe sprânceană pentru privilegii sau pentru alte lucruri”, spune Bolojan, după ce Grindeanu a susţinut că PSD trebuie să demonstreze că poate guverna ”şi cu inima deschisă, nu doar cu sprânceana încruntată”.
”Dacă nu ne reducem cheltuielile în continuare, bolovanul ăsta de datorii şi de credite vine peste noi, este cât se poate de clar şi, indiferent cine va fi în guvernare, va avea nişte probleme cât se poate de serioase. Dacă era totul perfect, era o înghesuială, acum patru luni de zile, când trebuia să fii premier. Eu mi-am asumat această situaţie dificilă, am mai spus, nu e o problemă că ies prost. Problema este să nu iasă prost România în această perioadă, să nu ies prost degeaba, ca să ne înţelegem foarte bine. Asta este o miză importantă cât timp sunt pe acest prost. Şi de aceea, nu jignesc pe nimeni, nu creez tensiuni pe gratis, dar, cum să vă spun, acolo unde sunt absolut convins că fără nişte măsuri nu se poate, nu am cum să cedez, pentru că de paliative ne-am săturat, înţelegeţi? Şi foarte deschis, ştiţi, am inima deschisă pentru orice fel de negocieri, pentru orice fel de soluţii pe care un grup sau altul să le găsească, dar să nu ne batem joc de cetăţeni, şi foarte deschis, ştiţi, nu voi fi niciodată de acord, cei care mă cunosc (ştiu – n.r.), să fac înţelegeri pe sprânceană pentru privilegii sau pentru alte lucruri”, a declarat Ilie Bolojan, joi seară, la Antena 3.
Replica premierului vine după ce, miercuri, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, transmitea un mesaj social-democraţilor: ”Să arătăm că PSD poate să se schimbe fără să-şi renege rădăcinile. Să demonstrăm că poţi guverna şi cu inima deschisă, nu doar cu sprânceana încruntată către propriii cetăţeni. Aţi văzut că n-am folosit pluralul. Ştiu că ţara aşteaptă de la noi mai mult decât discursuri, aşteaptă soluţii. De aceea, îndemnul meu la final este următorul şi este unul simplu: Noi trebuie să fim uniţi pentru români, trebuie să fim puternici împreună”.
Premierul a mai spus că nu ştie ”când va fi finalul” mandatului său în fruntea Guvernului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.