Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că proiectele care nu mai pot face parte din PNRR trebuie să fie transferate pe viitorul program de finanţare european, pe fondurile de coeziune, în această situaţie fiind unele spitale şi lucrările la autostrăzi şi drumuri expres.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ilie Bolojan a afirmat, luni, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL, la care a participat şi preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, că discuţia s-a axat pe două componente, una care ţine de agenda europeană şi una de politică internă. El a anunţat că, pe componenta de politică europeană, sunt două direcţii de acţiune.
 
”Cele două componente, partea de competitivitate şi partea de apărare, sunt bazele prosperităţii şi ale succesului Europei şi am stabilit să acţionăm împreună pentru a susţine, atât prin Parlament, prin Guvern, prin grupul PPE din Parlamentul European, prin Comisia Europeană, aceste două direcţii importante, în aşa fel încât să avem o Europă care este cu o economie puternică, care oferă oportunităţi şi o Europa sigură, care are o apărare importantă, în principal pe flancul de est, datorită contextului în care ne găsim”, a declarat preşedintele PNL. 
 
El s-a referit apoi şi la componenta internă. 
 
”A doua componentă este în plan intern. Ştiţi care este situaţia dificilă în care ne găsim din punct de vedere bugetar. Avem o criză bugetară care este generată de cele trei componente: componenta de venituri reduse, de cheltuieli prea mari şi de angajamente supradimensionate pe partea de investiţii. Aici discuţia s-a fixat pe două aspecte. Este vorba de susţinerea Partidului Popular European pe componenta de deficit pe care o avem, în aşa fel încât în această perioadă să putem reintra în traiectoria de reducere a deficitului în doi, trei ani, în aşa fel încât şocul în plan intern să fie atenuat. Şi prin dialogul cu Comisia Europeană, cu comisarul european care este responsabil pe domeniu să putem avea un acord cu Comisia în acest sens, în aşa fel încât măsurile pe care le luăm să fie suportabile social şi să ducă la corectarea deficitului”, a transmis Ilie Bolojan.
 
El a precizat că România îşi propune finalizarea tuturor proiectelor care au rămas în PNRR. 
 
”Suntem interesaţi să putem derula proiectele din PNRR în condiţii cât mai bune, în aşa fel încât să le finalizăm pe toate care au rămas în PNRR. Finalizarea lor se poate face şi derularea integrală cu modificarea unor jaloane pe care nu le mai putem respecta şi avem nevoie de un dialog constructiv cu Comisia în acest sens şi, de asemenea, proiectele care nu pot fi incluse în componenta de PNRR să fie fazate şi transferate pe viitorul program de finanţare european, pe fondurile de coeziune, cum sunt o parte din spitalele care trebuie să treacă pe aceste componente şi de asemenea lucrările de infrastructură mare cum sunt autostrăzile sau drumurile exprese”, a mai declarat Ilie Bolojan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.