Deputatul Bogdan Gheorghiu a făcut, la încheierea mandatului de ministru al Culturii, un bilanţ pe scurt al celor doi ani în care a ocupat această funcţie. El a trecut în revistă proiectele demarate şi obiectivele atinse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a mulţumit celor care au lucrat alături de el. „Au fost doi ani cu multe încercări generate de pandemie, dar şi cu multe obiective atinse, chiar dacă nu toate”.

Gheorghiu a dat exemplu înscrierea Peisajului cultural minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi depunerea dosarului „Arta cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

Între obiectivele considerate atinse se numără şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi deschiderea către public a Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” şi înfiinţarea a două muzee - Muzeul Naţional „Brătianu” şi Muzeului Ororilor Comunismului în România.

„Deblocarea unor situaţii care trenau de mulţi ani a arătat că Ministerul Culturii poate să dezvolte România. Am reuşit în acest mandat ca, după 12 ani, să deblocăm achiziţia de artă contemporană, care a avut loc în 2020, şi să începem lucrările, la data de 4 noiembrie 2021, la obiectivul de investiţii «Consolidare, restaurare şi amenajare Muzeul Naţional „George Enescu” - Palatul „Cantacuzino”, Casa memorială şi Anexa», după 3 ani de la începerea procedurilor de achiziţii publice”, a adăugat fostul ministru.

El a continuat: „Un proiect la care ţin foarte mult, la care mai sunt de făcut doar câţiva paşi, este încheierea unui nou acord cu BDCE pentru 8 obiective culturale, unde mă bucur ca sucevean că am reuşit să includ conacul Vârnav-Liteanu, din localitatea Liteni, care va deveni centru pentru restauratori”.

În final, deputatul le-a mulţumit şi „colegilor miniştri care au înţeles rolul culturii în viaţa socială şi economică a României şi au susţinut implementarea indemnizaţiilor pentru cei care obţin venituri din dreptul de autor şi drepturi conexe şi care au permis includerea codurilor CAEN în schema de ajutor de stat pentru IMM-uri, PFA-uri şi ONG-uri”.

„Mai sunt obiective de atins în cultură, obiective de care întreaga Românie are nevoie”, a completat, spunând că îl asigură pe noul ministru al Culturii, Lucian Romaşcanu, de tot sprijinul său.

Miercuri, la audierea noului ministru în comisiile parlamentare de specialitate, Gheoghiu a remarcat „poziţia bună” pe care Romaşcanu o are în PSD, exprimându-şi speranţa că aceasta „o să fie de bun augur pentru bugetul ministerului” şi a spus că vor discuta mai multe la predarea mandatului.

„Trebuie să nu uităm că există un parteneriat între membrii comisiei şi ministrul Culturii, pentru că în cei doi ani de mandat am remarcat că mulţi membri ai comisiei au aşteptat momente prielnice prin care să poată ataca ministrul pentru a-şi face ei vizibilitate, dar niciodată nu au salutat lucruri bune, pentru că, cu siguranţă, ministrul Culturii a făcut şi lucruri bune. Acest tip de atitudine ar trebui să înceteze”, a spus Gheorghiu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.