Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News Tv, despre legea pentru combaterea speculei, la care se lucrează în Executiv, că este o lege necesară, pentru că ne-am lovit de probleme de genul acesta şi în perioada pandemiei. El precizează că s-au inspirat de la americani, care au astfel de legislaţie din timpul Războiului Rece, şi a anunţat că vor introduce şi confiscarea profiturilor incorecte, pe lângă amenzi, dar în Parlament, prin lege, nu în Ordonanţa de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă este posibibilă această lege a combaterii speculei, Bogdan Chiriţoiu a declarat: ”Da, este necesară pentru că ne-am lovit de probleme de genul acesta şi în perioada pandemiei”.

Chiriţoiu a precizat că, la vremea respectivă, au crescut preţurile la măşti şi la dezinfectant, pe fondul panicii, a cererii crescute. 

”Până la un punct e norrmal, dar când ai preţuri de zeci sau o sută de ori, nu mai vorba de o eficienţă economică de un semnal de preţ ci vorbim mai degrabă de nişte oameni care vor să câştige prea uşor nişte bani, şi evident că această lege este necesară”, a arătat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a menţionat că nu va fi simplu să fie pusă în practică o astfel de lege, pentru că în Europa nu există legislaţie în acest sens. 

”Ne-am inspirat de la americani care au această legislaţie de pe vremea Războiului Rece, au folosit-o în pandemie. (..) E bine să avem acest intrument pentru situaţii excepţionale”.

Despre sancţiuni, Bogdan Chiriţoiu a afirmat că doresc să meargă pe amenzi mai mici, dar ”vom introduce şi confiscarea profiturilor incorecte”. El a arătat că această confiscare nu va fi introdusă în Ordonanţa la care lucrează Guvernul, ci prin lege, în Parlament.

Întrebat dacă în cazul exploziei preţurilor la combustibili a fost un comportament de speculă, preşedintele Consiliului Concurenţei a spus că poate spune că da şi nu.

El a explicat că nu a fost specuală pentru că preţurile cresc nu numai în România ci în toată Europa.

”Suntem integraţi cu UE că nu e posibil să crească la ei şi să nu crească şi la noi. Mergem în tandem cu ei, o creştere a de preţuri nu e vina nimănui din România, avem de-a face cu un val inflaţionist, care merge în pas cu Europa”, a mai spus Chiroţiu, precizând că, în opinia sa, cauza principală este războiul din Ucraina şi faptul că Rusia scumpeşte energia, iar această creştere ne afectează direct. 

”Nu e vina nimănui din România şi este legat de comportamentul Rusiei care vrea să şantajele Europa ”, a mai afirmat Chiroţoiu. 

El a menţionat că poate spune că este speculă ceea ce s-a întâmplat cu preţul la combustibili pentru că pot apărea nişte comportamente speculative, şi să se profite pentru a creşte preţurile mai mult. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.