Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit marţi, 26 iulie 2022, pentru consultări politice, pe vicepremierul şi ministrul afacerilor externe şi expatriaţilor din Regatul Haşemit al Iordaniei, Ayman Safadi. Discuţiile între cei doi şefi ai diplomaţiilor s-au concentrat asupra perspectivelor şi modalităţilor concrete de dezvoltare a relaţiilor româno-iordaniene pe principalele domenii de cooperare, dincolo de dialogul politic foarte bun, respectiv educaţie, comerţ, agricultură, turism, medicină, IT&C, securitate cibernetică, apărare, precum şi în domeniul consular, al afacerilor interne şi al combaterii terorismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Potrivit MAE, vizita în România a ministrului afacerilor externe şi expatriaţilor iordanian a avut loc la invitaţia şefului diplomaţiei române şi vine ca răspuns la vizita ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la Amman, din perioada 3-5 aprilie 2021.

Întrevederea celor doi demnitari a avut loc în contextul dorinţei exprimate de ambele părţi privind sporirea frecvenţei contactelor politico-diplomatice şi dezvoltarea cooperării bilaterale.

Discuţiile între cei doi şefi ai diplomaţiilor s-au concentrat asupra perspectivelor şi modalităţilor concrete de dezvoltare a relaţiilor româno-iordaniene pe principalele domenii de cooperare, dincolo de dialogul politic foarte bun, respectiv educaţie, comerţ, agricultură, turism, medicină, IT&C, securitate cibernetică, apărare, precum şi în domeniul consular, al afacerilor interne şi al combaterii terorismului.

De asemenea, au fost abordate oportunităţile creşterii volumului schimburilor comerciale şi a investiţiilor între România şi Regatul Haşemit al Iordaniei, inclusiv prin organizarea unei noi sesiuni a Comisiei mixte de cooperare economică şi a unui Forum de Afaceri.

Cei doi miniştrii au avut un schimb aprofundat de evaluări asupra principalelor dosare politice de interes comun, inclusiv evoluţiile recente din Europa de Est şi din Orientul Mijlociu, reconfirmând interesul ambelor părţi de a lucra îndeaproape în vederea promovării păcii, stabilităţii şi prosperităţii la nivel regional şi global.

Cei doi şefi ai diplomaţiilor au discutat şi despre aprofundarea relaţiilor dintre NATO şi Iordania, inclusiv în contextul în care România va exercita rolul de Punct de Contact NATO în Iordania, pentru o perioadă de doi ani (2023-2024), precum şi între Iordania şi Uniunea Europeană, partea iordaniană mulţumind României pentru susţinerea constantă pe aceste dimensiuni.

”Îmi face o deosebită plăcere şi onoare să urez bun venit astăzi, la Bucureşti, la Ministerul Afacerilor Externe, colegului şi prietenului meu, domnul Ayman Safadi, viceprim-ministru şi ministru al afacerilor externe al Regatului Haşemit al Iordaniei. Dragă Ayman, bine ai venit la Bucureşti! Anul trecut, în aprilie, am efectuat o vizită oficială foarte bună în Iordania şi mă bucur că am putut duce la capăt planul acestei vizite de răspuns la Bucureşti. De altfel, ne vom întâlni şi în toamnă, când vom participa amândoi la reuniunea ministerială Uniunea Europeană - Liga Statelor Arabe”, a declarat Bogdan Aurescu, în declaraţiile comune cu ministrul de externe din Iordania.

El a precizat că ”Regatul Haşemit al Iordaniei este un prieten de încredere al României în regiunea Orientului Mijlociu şi un important partener economic şi sectorial”.

”Dialogul nostru politico-diplomatic se află în prezent la un nivel excelent şi ne dorim, aşa cum am discutat astăzi, atât eu, cât şi domnul ministru, ca acest nivel excelent al relaţiei noastre, acest nivel politico-diplomatic excelent să se regăsească la toate celelalte niveluri ale cooperării dintre România şi Iordania, pe toate palierele, pe toate dimensiunile - economică şi sectorială”, a mai spus ministrul Aurescu. 

Potrivit lui Aurescu, ”prin politicile adoptate, prin valorile promovate, Regatul Haşemit al Iordaniei rămâne o ancoră de stabilitate în plan regional şi este astfel un real partener pentru pacea şi stabilitatea Orientului Mijlociu, pentru România şi pentru comunitatea euroatlantică în ansamblu”.

”De aceea am transmis colegului meu aprecierea României pentru rolul esenţial de factor de echilibru regional al ţării sale. De asemenea, l-am asigurat pe colegul meu de faptul că România va rămâne un puternic susţinător al consolidării relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Iordania, dintre NATO şi Iordania. Am exprimat satisfacţia pentru adoptarea la 2 iunie anul acesta, în cadrul Consiliului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Iordania, organizat la Amman, a noilor priorităţi care vor ghida cooperarea între Uniunea Europeană şi Iordania până în 2027”, a mai spus Aurescu. 

”De asemenea, am împărtăşit cu omologul meu o serie de aspecte de interes regional mai larg rezultate în urma acestei vizite importante. Nu în ultimul rând, am discutat aprofundat despre situaţia de criză din vecinătatea noastră, generată de războiul ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, evidenţiind riscurile de securitate pentru regiune, pentru spaţiul euroatlantic în general, dar mai ales efectele care se fac simţite, în special în ceea ce priveşte securitatea alimentară şi energetică, rezultate în mod direct şi exclusiv din acţiunea Federaţiei Ruse. Am subliniat necesitatea sprijinirii Ucrainei, care este stat victimă în războiul de agresiune al Rusiei, şi îi mulţumesc domnului ministru pentru votul Iordaniei în Adunarea Generală a ONU pentru rezoluţia privind situaţia din Ucraina. De asemenea, am prezentat măsurile pe care Guvernul României le-a luat atât pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni, cât şi pentru facilitarea tranzitului de grâne dinspre Ucraina spre destinaţii terţe, inclusiv spre Orientul Mijlociu”, a mai afirmat Aurescu în conferinţă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.