Bogdan Aurescu a anunţat că, potrivit informaţiilor transmise de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, până la data de 3 noiembrie, există până în acest moment propuneri pentru înfiinţarea a peste 600 de secţii de votare la alegerile parlamentare. Ministrul Afacerilor Externe a reamintit că votul în Diaspora se desfăşoară pe parcursul a două zile, pe 5 şi 6 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cu privire la numărul secţiilor de votare ce vor fi organizate, conform informaţiilor transmise de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, până la data de 3 noiembrie, există până în acest moment propuneri complete din punct de vedere al documentaţiei argumentative pentru înfiinţarea a peste 600 de secţii de votare, care urmează să fie transmise, conform atribuţiilor noastre legale, către AEP”, a afirmat Bogdan Aurescu vineri, într-o conferinţă de presă.

El a vorbit şi despre orele la care pot vota românii din străinătate la alegerile parlamentare.

„Votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a două zile - sâmbătă, 5 decembrie, şi duminică, 6 decembrie, în intervalul orar 7.00 – 21.00. În situaţia în care la ora 21.00 mai există alegători în localul secţiei de votare sau la rând în faţa sediului în care funcţionează secţia, acestora li se va permite dreptul de vot până la ora 23.59”, a precizat ministrul de Externe.

În contextul pandemiei de coronavirus, listele electorale vor fi generate electronic în orice secţie de peste hotare, a mai spus Aurescu.

„Acest proces continuă, inclusiv în ceea ce priveşte documentarea argumentativă a înfiinţării de noi secţii de votare. Termenul limită pentru transmiterea tuturor propunerilor de secţii de votare către AEP este 16 noiembrie, ele urmând să fie anunţate pe 18 noiembrie. Obiectivul nostru este un număr cât mai mare de secţii, apropiat de cel de la alegerile prezidenţiale din 2019, desigur având în vedere condiţiile de pandemie de la momentul desfăşurării alegerilor”, a completat ministrul.

Prioritatea autorităţilor române este siguranţa sanitară a românilor din străinătate, alegători şi membri ai secţiilor de vot, pe parcursul votării, a conchis Aurescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.