Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la solicitarea părţii aliate, în cadrul căreia au fost abordate principalele teme de pe agenda Alianţei, pornind de la rezultatele recentelor reuniuni ministeriale NATO, inclusiv aspecte generate de actuala criză COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit MAE, cei doi oficiali au trecut în revistă măsurile deja întreprinse în gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi priorităţile de acţiune pentru perioada următoare, menite să asigure consolidarea capacităţii de reacţie rapidă a Alianţei în astfel de crize.

”În acest context, ministrul român a evocat asistenţa oferită de România unor state aliate şi partenere, inclusiv sprijinul acordat R. Moldova, Secretarul General adjunct al NATO exprimând aprecierea existentă la nivelul Alianţei pentru implicarea activă a ţării noastre în sprijinul acestora, precum şi pentru faptul că ţara noastră a fost primul stat membru al Uniunii Europene care găzduieşte mecanismul rescEU, prin care se asigură echipamente medicale destinate combaterii noului coronavirus. Cei doi oficiali au discutat, astfel, posibilităţi concrete prin care NATO şi statele aliate pot oferi, în continuare, în mod coordonat, sprijin statelor partenere din regiune, care au semnalat nevoia de asistenţă. Totodată, au dezbătut modalităţile prin care NATO şi UE se pot coordona suplimentar, inclusiv în combaterea COVID-19. De asemenea, au fost discutate mecanismele şi capabilităţile de care dispune NATO şi pe care Romania le-a valorificat cu succes în susţinerea eforturilor naţionale dedicate gestionării pandemiei”, a transmis MAE.

Sursa citată a precizat că, în cadrul convorbirii, au fost abordate şi alte teme de interes de pe agenda politică aliată, şeful diplomaţiei române evidenţiind importanţa continuării adaptării NATO la mediul actual de securitate.

”Ministrul afacerilor externe a subliniat necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv în zona Marii Negre, în mod unitar şi coerent, fără diferenţieri între nordul şi sudul flancului, ca parte a demersurilor de asigurare a apărării colective”, a mai transmis MAE.

”În condiţiile demarării procesului de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, cei doi oficiali au discutat despre importanţa ca acesta să conducă la consolidarea Alianţei. În plus, a fost evidenţiată importanţa promovării şi în viitor a unei viziuni cuprinzătoare a securităţii, cu reflectarea preocupărilor şi percepţiilor de securitate ale tuturor statelor membre şi a principiilor fundamentale ale NATO. În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a avansat propunerea, primită cu deschidere, ca România să găzduiască, în acest an, atunci când va fi posibil, o vizită a grupului de personalităţi care gestionează procesul de reflecţie strategică, pentru a expune viziunea şi contribuţia României la dezbaterile aferente procesului”, a mai transmis ministerul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.