Bodog: Am propus preluarea atribuţiilor la conducerea CNAS de către vicepreşedintele Vulcănescu. În mandatul meu e toleranţă zero pentru orice suspiciune de corupţie

Bodog: Am propus preluarea atribuţiilor la conducerea CNAS de către vicepreşedintele Vulcănescu. În mandatul meu e toleranţă zero pentru orice suspiciune de corupţie

Ministrul Sănătăţii Florian Bodog a anunţat, vineri, la Senat, că Răzvan Vulcănescu a fost numit preşedinte interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, el până acum deţinând funcţia de vicepreşedinte al instituţiei.

”Domnul preşedinte (al CNAS – n.r.) Burcea a fost numit la propunerea ministrului Sănătăţii de către premier. La fel, la propunerea ministrului Sănătăţii a fost eliberat  astăzi. Am propus preluarea atribuţiilor de preşedinte de către domnul  vicepreşedinte Vulcănescu. Vreau să precizez că în timpul mandatului meu există toleranţă zero pentru orice suspiciune  legată de corupţie. Acesta este motivul pentru care astăzi, împreună cu domnul prim-ministru, am luat această decizie”, a declarat Florian Bodog.

Ministrul Sănătăţii a refuzat să facă alte declaraţii, fiind o anchetă în desfăşurare.

Premierul Mihai Tudose l-a demis, vineri, din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe Marian Burcea, reţinut în noaptea de joi spre vineri de procurorii DNA.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră