Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că Diana Şoşoacă a fost amendată de mai multe ori pentru nerspectarea regulilor la protestele la care a fost prezentă, precizând că se abţine cu greu să comenteze comportamentul unor parlamentari care aleg deliberat să încalce legea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Lucian Bode a fost întrebat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, câte amenzi a primit Diana Şoşoaca pentru încălcarea regulilor la proteste. 
“Mă abţin foarte greu să comentez comportamentul unor colegi parlamentari care aleg deliberat să încalce legea. Acesta este, înainte de toate, un act de iresponsabilitate faţă de ceilalţi care respectă legea şi indiferent cum te numeşti şi ce calitate ai, să ştii că vei suporta rigorile legii dacă tu deliberat încalci legea”, a afirmat Bode.
El a menţionat că Diana Şoşoacă a fost amendată de mai multe ori. 
“A fost sancţionată contravenţional în mai multe rânduri. Conform legii, numărul şi valoarea sancţiunilor privesc strict persoana în cauză şi nu pot să le comunic public, dar vă asigur că de fiecare dată instituţiile statului au aplicat legea şi de fiecare dată când s-a impus o sancţiune ea a fost aplicată, fie că a fost o sancţiune aplicată în calitate de participant, fie că a fost aplicată în calitate de organizator al unor astfel de manifestări”, a explicat ministrul de Interne.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.