Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă, vineri, că România trebuie să-şi regândească strategia pe termen mediu şi lung şi să obţină creşterea economică din investiţii durabile şi locuri de muncă bine plătite, nu din consum ca acum. Această creştere economică din consum nu este decât ”un foc de artificii”, afirmă Boc, care consideră că în acest fel România doar continuă să împartă sărăcia. În ceea ce priveşte sistemul de pensii, Boc susţine că este ”feudal”, că doar în Evul Mediu la muncă egală erau împărţite disproporţionat beneficiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Există o singură soluţie sănătoasă, pe care am învăţat-o de când sunt în politică – o soluţie să ai salarii şi pensii decente, bazate pe o creştere economică bazată pe investiţii. O ţară care îşi fundamentează creşterea economică majoritar pe consum are o victorie pe termen foarte scurt, are un foc de artificii”, a dedclarat, vineri, Emil Boc, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Ziua de Cluj.

Primarul municipiului Cluj-Napoca crede că ”România trebuie, în mod imperativ, să-şi regândească strategia pe termen mediu şi lung pentru a-şi fundamenta creşterea economică pe investiţii durabile, pe locuri de muncă mai bine plătite”.

”Atunci vom avea şi pensii mai mari şi salarii mai mari”, a mai transmis Boc.

”Acum încă nu suntem într-o situaţie alarmantă. Este nevoie de regândirea sistemului de cheltuieli pentru a te încadra nişte ţinte de deficit care pot fi  respectate. Dar trebuie să ne gândim la viitor. Iar un asemenea viitor nu poate porni decât la o gândire în care să ai mai multe locuri de muncă bazate pe industria ta de acasă, mai mult sprijin pentru industriile autohtone, mai mult sprijin pentru industriile locale, mai mult sprijin pentru economia locală, mai mult sprijin pentru tot ceea ce reprezintă valoarea adăugată în ţara ta”, a adăugat Boc.

Potrivit acestuia, ”fără o asemenea abordare care să pună accent pe investiţii şi locuri de muncă, este doar o ceartă eternă între politicieni - unde punem un procent în plus sau minus”.

”Ştiţi foarte bine viziunea mea că înainte că împarţi ceva, trebuie să produci. Nu poţi să împarţi sărăcia, tot ne certăm pe cât împărţim? Da, nu ar fi bine să ne certăm pe cât producem, în primul rând? (...) Hai să vedem cât avem pentru educaţie, pentru sănătate, pentru pensii, pentru salarii”, a mai declarat primarul din Cluj-Ncapoa.

Emil Boc crede că este momentul să se elimine nedreptăţile din sistemul de pensii: ”Hai să eliminăm o dată acele nedreptăţi din sistemul de pensii. Sistemul de pensii parcă avem un sistem feudal, din Evul Mediu, în care unii sunt privilegiaţi şi alţii sunt la robotă (...) Numai în Evul Mediu mai existau asemenea abordări când la muncă egală era total inegală, repartiţia prosperităţii”, a adăugat Boc.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.