Senatul i-a ales marţi pe cei 12 membri ai Biroului Permanent plus preşedintele, care va fi dominat de majoritatea PSD – ALDE – UDMR, cu 8 din cei 13 membri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biroul Permanent al Senatului a fost ales prin vot secret cu bile, toţi dintre cei 130 de senatori prezenţi votând ”pentru”.

Cei patru vicepreşedinţi Senatului vor fi Nicolae Bădălău şi Claudiu Manda, din partea PSD; Laura Scântei, din partea PNL şi Mihai Goţiu, din partea USR.

De asemenea, cei patru secretari ai Senatului sunt Adrian Ţuţuianu şi Marian Pavel, de la PSD; Marcel Vela, de la PNL şi Ioan Iustin Talpoş din partea PMP.

În calitate de chestori au fost aleşi Doina Fedorovici şi Paul Stănescu, de la PSD; Alexandru Pereş, din partea PNL şi Tanczos Barna de la UDMR.

Potrivit Regulamentului Senatului, Biroul Permanent se compune din: preşedintele Senatului, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului Permanent. Apartenenţa politică a membrilor Biroului Permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte  configuraţia politică  rezultată din alegeri.

Spre deosebire de membrii Biroului Permanent, care se aleg pe durata fiecărei sesiuni parlamentare, preşedintele Senatului este ales pe toată durata  legislaturii.

Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări: dacă încalcă prevederile Constituţiei sau dacă încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.