Biroul Electoral Central (BEC) a admis, până acum, o candidatură independentă pentru alegerile europarlamentare din 26 mai şi listele a nouă partide şi alianţe. Termenul pentru admiterea sau respingerea candidaturilor expiră sâmbătă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în şedinţa de joi, BEC a admis candidatura independentă a Gregorianei Tudoran, reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

De asemenea, au fost admise listele de candidaturi depuse de PSD, Alianţa 2020 USR-PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, PNL, UDMR, PMP şi PRU.

BEC a respins candidatura independentă a Anei Daniela Dobre şi pe cea a lui Octavian Iulian Tiron, precum şi listele depuse  de Partidul Naţiunea Română, Partidul Oamenilor Liberi şi DEMOS.

Până în 12 aprilie se pot depune contestaţii la aceste decizii.
 
Candidaturile rămân definitive la data de 16 aprilie.
 
În 17 aprilie se va stabili, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot a partidelor.
 
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie în 25 mai, la ora 7.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.