Biroul Electoral Central (BEC) a admis încă două candidaturi independente, listele propuse de trei partide şi parte din candidaturile depuse de un alt partid. Termenul pentru admiterea sau respingerea candidaturilor a expirat sâmbătă. Joi, BEC a admis o candidatură independentă pentru alegerile europarlamentare din 26 mai şi listele a nouă partide şi alianţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, în şedinţa de sâmbătă, BEC a admis candidaturile independente ale lui George Nicolae Simion şi Peter Costea.

De asemenea, au fost admise listele de candidaturi depuse de Partidul Social Democrat Independent, Blocul Unităţii Naţionale şi Partidul Socialist Român şi parte a candidaturilor depuse de Partidul PRO DEMO.

BEC a respins candidaturile independente ale lui Ilie Rotaru, Ştefania Gabriela Nuţ, Luminiţa Velciu şi Sevastiţa Dumitrache, precum şi listele depuse de Partidul România Mare, Partidul Forţa Pensionarilor, Dreapta Liberală, Partidul Comunitar din România, Partidul România Noastră, Partidul Neamul Românesc şi Partidul Noua Românie.
 
În şedinţa de joi, BEC a admis candidatura independentă a Gregorianei Tudoran, reprezentant al Asociaţiei „Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş. De asemenea, au fost admise listele de candidaturi depuse de PSD, Alianţa 2020 USR-PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, PNL, UDMR, PMP şi PRU.
 
Până în 12 aprilie se pot depune contestaţii la aceste decizii.
 
Candidaturile rămân definitive la data de 16 aprilie.
 
În 17 aprilie se va stabili, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot a partidelor.
 
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe în 27 aprilie şi se încheie în 25 mai, la ora 7.00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.