Senatorul Viorel Ilie, numit ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, a reuşit să obţină de trei ori voturile necesare pentru a fi primar la Moineşti. Aflat la primul mandat în Parlament, Viorel Ilie devine ministru după numai trei luni de activitate în Senat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Preşedintele Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniştri

Viorel Ilie s-a născut pe 19 martie 1965 şi este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică - specialitatea Automatică şi Calculatoare a Institutului Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iaşi, unde a studiat în perioada 1984-1989. Ulterior, a absolvit şi două masterate, unul în Gestionarea Resurselor în Administraţia Publică (Universitatea ”George Bacovia” - Bacău) şi celălalt în Comunicare, Creativitate şi Competenţe Psihosociale în Organizaţii (Universitatea ”Petre Andrei” - Iaşi).

După absolvirea facultăţii, Ilie a lucrat ca inginer până în anul 2000, când a devenit director al S.C. Trust Incom SRL Moineşti. În 2008, a fost ales primar al oraşului Moineşti (judeţul Bacău) din partea PC, obţinând al doilea mandat în 2012. După fuziunea PC cu PLR şi constituirea ALDE, Viorel Ilie a obţinut al treilea mandat la alegerile locale din vara anului 2016.

La şase luni de la reconfirmarea în funcţie, primarul a candidat pentru Senat pe lista ALDE din Bacău. Proaspăt ales parlamentar, Viorel Ilie a renunţat la funcţia de primar.  

El a devenit lider de grup al senatorilor ALDE, iar după numai trei luni de experienţă în Parlament partidul l-a propus pe Viorel Ilie ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.

Viorel Ilie este căsătorit şi are trei copii, toţi băieţi.

Potrivit declaraţiei de avere depuse la începutul acestui an, Viorel Ilie deţine, împreună cu soţia Simona, două terenuri intravilane ce însumează aproape 3.400 de metri pătraţi, fără a preciza însă localitatea în care se află terenurile. Localitatea nu este precizată nici în cazul celor două case, de 417 metri pătraţi, respectiv 117 metri pătraţi. De asemenea, soţii Ilie mai deţin două spaţii comerciale care împreună au aproximativ 250 de metri pătraţi.

Viorel Ilie nu a declarat ca având în proprietate automobile sau bijuterii şi obiecte de artă a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro, dar a vândut un spaţiu comercial în 2016 pentru care a încasat 223.000 de lei. Pe numele său sunt deschide două conturi bancare în care se află puţin peste 51.000 de lei. Senatorul a împrumutat firma pe care a condus-o până în 2008, S.C. Trust Incom SRL, cu 556.000 de lei şi a contribuit la campania electorală a ALDE cu 63.000 de lei.

Anul trecut, Viorel Ilie a contractat un credit de 80.000 de lei, scadent în 2020. Ca primar la Moineşti, el a încasat, în 2016, 75.300 de lei, veniturile familiei sale fiind completate de salariile de profesoară ale soţiei, 17.100 lei, şi veniturile din închirierea celor două spaţii comerciale, de aproape 125.000 de lei.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.