Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, duminică seară, după anunţarea exit-poll-urilor, că scorul obţinut de PMP la locale reprezintă "un postament bun pentru alegerile legislative", spunând că speră ca până în septembrie partidul să îşi îmbunătăţească structurile teritoriale, astfel încât să fie un adversar consistent ai celor două partide mari, "din care unul s-a făcut mic, a intrat la apă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Traian Băsescu a spus că rezultul obţinut de PMP la locale reprezintă "un postament bun pentru alegerile legislative", precizând că este important şi rezultatul obţinut de candidaţii PMP în ţară.

"Mulţumesc mult celor care au candidat la alegerile locale. Participăm pentru prima dată la locale şi sperăm ca până în septembrie să ne îmbunătăţim structurile teritoriale în aşa fel încât să fim adeversari consistenţi celor două partide mari. De fapt, nu mai sunt două mari, unul s-a făcut mic. Unul s-a făcut cât PDL, marele PNL... A intrat la apă după fuziune şi scorul acesta, cu certitudine, l-ar fi obţinut şi PDL singur. (...) Văd la PNL Bucureşti performanţa să scoată vreo 12 procente”, a precizat liderul PMP.

El a mai spus că reprezentanţii PMP sunt mulţumiţi de rezultatul alegerilor.

”Scorul, la nivel naţional sperăm să fie mulţumitor, să nu fim departe de obiectivul pe care ni l-am propus, adică 10% la nivel naţional pe vot politic. Asta e viaţa partidelor noi, am avut liste doar în circa 1.400 de localităţi din 3.200. Până în toamnă vom avea cel puţin în 2000 şi ceva de localităţi organizaţii. Le vom construi”, a mai arătat Băsescu.

Referitor la faptul că Bucureştiul a fost câştigat aproape în totalitate de PSD, Băsescu a ţinut să amintească de faptul că preşedintele social-democraţilor este condamnat definitiv.

”Cred că este un moment extrem de important atâta timp cât în fruntea partidului este un om condamnat definitiv, fostul premier, Victor Ponta, de asemenea, cu dosar penal. Nu mai vorbim de cei din teritoriu, şi mă refer la mulţi primari care au candidat având dosare penale. Dacă şi ei vor câştiga este de învăţat ceva din ceea ce eu spuneam legat de politica penală a României şi mai ales spectacolul cătuşelor care nu este agreat de români, este un moment în care instituţiile de forţă trebuie să înţeleagă că românii cer respectarea drepturilor fundamentale ale cetătăţenilor, iar spectacolul din 2015 şi începutul lui 2016 nu a fost o soluţie pentru democraţie. Poate vom analiza şi responsabilii pentru acest spectacol de ţară bananieră. Rezultatele le vedem în votul electoratului”, a spus Băsescu.

El a adăugat că Robert Turcescu ”rămâne în cărţi” pentru alegerile legislative din toamnă şi a precizat că nu are multe lucruri de reproşat nimănui.

”Perspectiva partidului este să obţină 15-20 de procente la legislative, să devină partid de guvernământ în 2020”, a punctat Traian Băsescu.

La rândul său, candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, a spus că a fost experienţă foarte interesantă şi ea va continua.

”Intrarea mea în politică nu este una sezonieră, e un proiect pe termen lung. Am descoperit în cadrul PMP o echipă extraordinară şi oamnei care vor într-adevăr să construiască o forţă politică puternică, însă lucrurile acestea nu se pot aranja peste noapte, sunt lucruri de contruit în continuare”, a declarat Turcescu.

Rezultatele exit-poll-urilor arată că Robert Turcescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, a obţinut în jur de 6% din voturile bucureştenilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.