Preşedintele USR, Dan Barna, a salutat decizia PNL de a depune, "la câteva ore după USR", un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale şi a spus că vrea să creadă că nu este vorba de o concurenţă politică, ci despre nevoia de a regla "una din cele mai mari nedreptăţi" din societatea românească actuală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Salutăm decizia PNL de a depune la câteva ore după USR un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Vrem să credem că, măcar pe acest subiect, nu e vorba de concurenţă politică, ci despre o nevoie reală de a regla una dintre cele mai mari nedreptăţi din societatea românească actuală”, a transmis Dan Barna, pe pagina sa de Facebook. 
 
El a spus că parlamentarii USR vor colabora cu cei de la PNL şi din alte partide care doresc să ajute la rezolvarea problemei pensiilor speciale. 
 
"De asemenea, credem că şi colegii de la PNL au în vedere faptul că statul are nevoie de toate resursele disponibile pentru a depăşi cu bine criza de sănătate publică şi previzibila criză economică. Parlamentarii USR vor colabora cu cei ai PNL şi cu cei ai oricărui partid dispus să ajute la rezolvarea cât mai rapidă a problemei pensiilor speciale. Sectoarele public şi privat trebuie să împartă greul acestei crize. Solidaritate înseamnă inclusiv acest lucru”, a mai afirmat liderul USR.
 
De asemenea, USR a transmis un mesaj legat tot de impozitatea pensiilor speciale, menţionând că PNL nu a inclus printre beneficiarii pensiilor speciale care să fie impozitate primarii, preşedintele şi cei care lucrează în servicii secrete.
 
"După ce ieri USR a depus un proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, PNL a anunţat că va susţine un amendament cu acelaşi scop, dar a ratat să includă printre beneficiarii de pensii speciale care să fie impozitate primarii, preşedintele şi cei care lucrează în servicii secrete. Sperăm că este doar o eroare, fără intenţie. Şi PSD se laudă că va depune un proiect nou de impozitare, deşi există unul în Parlament şi l-au ţinut la sertar. Iar UDMR a anunţat, de asemenea, că susţine impozitarea cu 90% a pensiilor speciale”, a transmis USR.
 
Uniunea susţine că, dacă există consens între toate partidele pentru acest proiect, pot fi organizate şedinţe de comisii şi vot în plen în sistem online, precizând că acest lucru ar fi o dovadă de responsabilitate din partea tuturor parlamentarilor într-o situaţie de criză. USR spune că cea mai rapidă soluţie pentru impozitarea pensiilor speciale este o ordonanţă de urgenţă pe care Guvernul o poata da chiar astăzi.
 
Uniunea Salvaţi România (USR), la iniţiativa deputaţilor Claudiu Năsui şi Cristina Prună, a depus în Parlament un proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, definite ca pensii suplimentare faţă de pensia contributivă. Proiectul USR prevede un impozit de 90% pentru toate pensii speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei.
 
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat, miercuri, depunerea unui amendament care prevede impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% şi până la 95%. "Economiile rezultate din impozitarea pensiilor speciale vor merge pentru achiziţionarea de aparatură medicală, echipamente şi materiale sanitare, dar şi pentru stimularea financiară a personalului aflat în prima linie a războiului cu epidemia de coronavirus", a spus Roman.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.