Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni că, în urma acuzaţiilor aduse de către Vlad Cosma DNA, aşteaptă răspunsurile Inspecţiei Judiciare şi Consiliului Superior al Magistraturii, afirmând că are încredere în cele două instituţii. Barna a afirmat că CNA ar trebui să verifice veridicitatea declaraţiilor făcute la televizor de anumiţi oameni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Eu am sentimentul că ne aflăm într-un film gen Caracatiţa, în care persoane inculpate sau fugite din ţară, în cazul lui Sebastian Ghiţă, fac declaraţii greu de probat. Nici nu ştiu dacă să le cred sau nu. Eu am mare încredere în CSM şi Inspecţia Judiciară că vor reuşi să ne lămurească dacă ceea ce am văzut aseară a fost o foarte bine organizată şi înţeleg promisă lovitură de imagine în lupta aceasta dintre DNA şi oamenii din Ploieşti”, a spus Dan Barna.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Întrebat cine ar trebui să plece dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt adevărate, Dan Barna a evitat să dea un răspuns, afirmând că aşteaptă „cu interes” ca aceia responsabili să clarifice lucrurile.
 
„Chiar aştept cu legitim interes şi cu interes de parlamentar să văd ce răspunsuri ne vor da Inspecţia Judiciară şi CSM, cei care sunt într-adevăr responsabili de clarificat această situaţie”, a declarat Barna.
 
De asemenea, el a spus că CNA ar trebui să verifice veridicitatea declaraţiilor făcute la televizor, deoarece „toată agenda publică pleacă în direcţia respectivă fără să existe o minimă analiză”.
 
„Mie mi se pare că avem o problemă cu CNA-ul. Faptul că oricine, condamnat, necondamnat, iese la televizor face diverse declaraţii, toată agenda publică pleacă în direcţia respectivă fără să existe o minimă analiză a dreptului sau a veridicităţii acelora”, a afirmat liderul USR.
 
Barna a susţinut că ideea înfiinţării unei comisii speciale în Parlament nu este una cu care el să fie „confortabil”.
 
„Eu nu sunt foarte confortabil cu ideea că Parlamentul trebuie să devină şi grădina şi livada României. Parlamentul are nişte responsabilităţi foarte clare, faptul că noi încercăm să guvernăm sau, mă rog, PSD încearcă să guverneze prin comisii speciale, nu are ce rezultat să aducă, doar menţinerea acestei otrăvi pe agenda publică”, a conchis el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.