Dan Barna a anunţat că discuţiile în şedinţa de luni a liderilor coaliţiei s-a avazt pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi urmează să mai fie o întrunire a coaliţie săptămâna viitoare pentru împărţirea funcţiilor de prefect între partidele aflate la guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„împărţirea funcţiilor de prefect între formaţiunile aflate la guvernare va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare a coaliţiei. Astăzi (luni - n.r.) ne-am axat discuţia pe PNRR. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a prezentat care e cadrul, în momentul de faţă, de pregătire şi de actualizare a programului trimis de România anterior la Comisia Europeană şi am discutat foarte aplicat despre necesitatea ca fiecare dintre ministere să identifice acele proiecte mature, acele proiecte care pot fi realizate, finalizate până în 2026, dar contractate în proporţie de 75% până la finalul lui 2022. Mâine se va trimite o scrisoare fiecărui minister în parte pentru a identifica acele proiecte care pot să genereze rezultatele care să contribuie la reformele pe care România şi le-a asumat", a declarat Dan Barna, la  sfârşitul şedinţei coaliţiei la Parlament. .

El a mai explicat că „acele 30 de miliarde, jumătate granturi, jumătate împrumuturi, sunt la dispoziţia României în momentul în care atingem rezultatul”.

„Nu e în logica de proiect, este în logica de rezultat. Practic, acele 30 de miliarde, jumătate granturi, jumătate împrumuturi, sunt la dispoziţia României în momentul în care atingem rezultatul. Dacă, să spunem, la infrastructură feroviară ne asumăm, nu ştiu, 500 de kilometri de şină nouă, dacă vom avea 500 de kilometri vom putea solicita banii respectivi. Dacă nu vom atinge rezultatul, nu contează cât de frumos a fost proiectul, nu vom primi nicio sumă intermediară. De aceea, este foarte important pentru fiecare minister în parte să-şi gândească reformele. A fost o discuţie şi pe Ministerul Mediului, a fost discuţie de mecanism, să spun aşa, pentru că e foarte important să putem folosi această resursă pe care o are România”, a adăugat vicepremierul.

Acesta a mai spus că ministerele trebuie să trimită propunerile de proiect pentru PNRR în cursul lunii următoare.

„Pe parcursul întregii luni februarie vor avea loc întâlniri, vor fi şi consultări cu mediul de afaceri, cu Asociaţia Municipiilor, cu Asociaţia Comunelor şi cu administraţia, cu societatea civilă. Vor fi şi discuţii la nivelul Ministerului Investiţiilor cu fiecare minister în parte pe aceste angajamente, să le spunem, care să genereze rezultate. Asta se va întâmpla pe tot parcursul lunii februarie. La nivelul coaliţiei nu s-a discutat despre buget, doar tangenţial. Încă sunt discuţii între ministere şi Ministerul Finanţelor, în zilele următoare, anticipez, vom evolua cu o formulă de buget care să poată fi prezentată odată cu debutul Parlamentului”, a subliniat Barna.

Chestionat dacă va fi pus proiectul de buget pentru 2021 în debzatere publică, copreşedintele USR-PLUS a replicat: „Evident, ne dorim să avem o dezbatere pe buget. În momentul de faţă, repet, este încă în lucru”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.