Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, marţi seară, la finalul şedinţei Consiliului Naţional de Conducere, lansarea Manifestului politic „Opoziţie totală – opoziţie naţională”, prin care partidul îşi asumă o confruntare deschisă cu Guvernul Bolojan, acuzat de împovărarea populaţiei şi de subordonarea interesului naţional unor înţelegeri politice lipsite de legitimitate populară. Formaţiunea anunţă startul unei opoziţii ferme, consecventă şi fără compromisuri, cu obiectivul declarat de a provoca alegeri parlamentare anticipate.
Potrivit manifestului, AUR consideră că ”România traversează o ruptură democratică gravă, în care Parlamentul este golit de rol, Guvernul conduce prin asumări repetate de răspundere, iar criza economică şi socială este amplificată de incompetenţa guvernării”.
În acest context, formaţiunea anunţă startul unei opoziţii ferme, consecventă şi fără compromisuri, cu obiectivul declarat de a provoca alegeri parlamentare anticipate.
”În perioada următoare, deputaţii şi senatorii AUR vor recurge la presiuni parlamentare directe asupra coaliţiei de guvernare. Susţinerea şi iniţierea de moţiuni simple împotriva miniştrilor, precum şi lansarea de moţiuni de cenzură împotriva Guvernului sunt instrumentele anunţate de cel mai mare partid de opoziţie”, menţionează AUR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







