Alianţa pentru Unirea Românilor solicită Guvernului Ciucă să eficientizeze activitatea în Portul Constanţa, în condiţiile în care traficul a crescut de peste trei ori de când toate mărfurile care ar fi trebuit să ajungă în Odesa au fost redirecţionate, iar întârzierile şi blocajele frecvente au adus prejudicii comercianţilor români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Înţelegem că este un război la graniţa României, ne-am pronunţat pentru sprijin umanitar şi avem o atitudine constructivă, însă nu este normal ca antreprenorii români să aibă de suferit. Terminalele din Portul Constanţa sunt astăzi frecvent blocate, iar livrările se fac cu întârziere sau deloc. Ce vină au comercianţii români pentru faptul că statul nu a investit în ultimii 32 de ani în dezvoltarea portului, ci dimpotrivă, a permis unor grupări de tip mafiot să producă evaziune fiscală de miliarde de euro? Este binecunoscută situaţia scannerelor de acolo”, a declarat preşedintele AUR George Simion.

„A apărut o oportunitate economică şi suntem incapabili sa o fructificăm. În loc să luăm banii ucrainenilor şi totul să meargă lin, ne scărpinăm în cap şi încercăm să rezolvăm ceva pe repede înainte. Nu aşa se rezolvă lucrurile. Sunt necesare investiţii pe termen lung, iar evaziunea fiscală trebuie combătută în forţă. Specialiştii estimează că o treime din evaziunea fiscală din România are legătură cu Portul Constanţa, ceea ce este enorm. Bani care ar putea fi folosiţi anual pentru construcţia de spitale sau şcoli dispar în neant, iar AUR nu este lăsat să construiască un spital din subvenţia publică. De noaptea minţii!”, a subliniat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.