Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat că protestează faţă de implicarea ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Andrew Noble, într-o decizie administrativă internă a României. Reacţia AUR a fost exprimată printr-o scrisoare de protest adresată ministrului britanic de Externe, Dominic Raab. Partidul susţine că Noble şi-a depăşit atribuţiile „prin participarea la negocierile purtate între reprezentanţii comunităţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În scrisoare se arată faptul că ambasadorul britanic şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin participarea la negocierile purtate între reprezentanţii comunităţii LGBT+ şi Primăria Capitalei pentru autorizarea marşului Pride pe Calea Victoriei, în data de 14 august. Presiunea exercitată de ambasadorul Andrew Noble în favoarea activiştilor LGBT+ a avut un rol important în decizia Primăriei, care a aprobat, în cele din urmă, desfăşurarea marşului pe ruta propusă de organizatori. Atât prin implicarea în negocieri, cât şi prin declaraţiile oferite ulterior presei, Excelenţa Sa a încălcat prerogativele conferite diplomaţilor prin Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice. Astfel, conform art. 41, alin. (1) şi (2) din Convenţie, un ambasador are datoria de a nu se implica într-o decizie a autorităţilor din ţara gazdă. În plus, este inadecvat pentru un diplomat să se exprime public pe teme care pot aduce ofense culturii şi societăţii statului gazdă”, arată un comunicat de presă al AUR.
 
Conform sursei citate, în urma scrisorii de protest trimisă către Foreign Office, AUR şi-a exprimat „încrederea că Regatul Unit îşi va instrui, pe viitor, membrii corpului diplomatic să îşi exprime poziţiile doar în condiţiile prevăzute de tratatele internaţionale în vigoare, respectând legile şi cutumele diplomaţiei. Tototdată, AUR cere respectarea suveranităţii, culturii, credinţei şi convingerilor societăţii româneşti, aşa cum şi România le respectă pe cele ale Marii Britanii, în virtutea relaţiilor bilaterale foarte bune, a prieteniei şi a respectului reciproc dintre cele două state”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.