Mai mulţi angajaţi din Primăria Iaşi au fost audiaţi de inspectorii OLAF, la sfârşitul anului trecut, în legătură cu derularea unor proiecte, primarul Mihai Chirica recunoscând că a purtat şi el discuţii cu inspectorii anti-fraudă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Descinderea inspectorilor OLAF la Iaşi a avut loc în a doua parte a lunii decembrie, fiind interogaţi mai mulţi angajaţi ai Primăriei care au fost implicaţi în gestionarea proiectelor realizate din fonduri europene, scrie ”Ziarul de Iaşi”.

Surse din cadrul Primăriei ieşene susţin că ancheta ar viza modul cum au fost înlocuite unele linii de tramvai în municipiu şi că inspectorii OLAF ar fi solicitat documente. Aceleaşi surse au precizat că ar fi fost interogaţi cel puţin opt angajaţi ai Primăriei.

Pe de altă parte, unele dintre proiectele europene derulate de Primăria Iaşi în perioada 2010-2015 se află în atenţia DNA, cercetările procurorilor anti-corupţie fiind încă în desfăşurare.

Primarul Mihai Chirica a declarat iniţial presei că a vorbit şi el cu inspectorii OLAF, însă a precizat că discuţia a fost o formalitate.

Contactat de News.ro, primarul Mihai Chirica nu a dorit să ofere explicaţii suplimentare pe această temă.

”Chiar nu am ce să comentez eu. Cineva vrea să dezmorţească nişte subiecte, eu mă ocup de altceva”, a declarat Mihai Chirica.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.