Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a participat la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor din UE de la Praga, ea precizând că subiectele dezbătute de şefii de parlamente din Uniune au inclus reconstrucţia Ucrainei şi ce facem împotriva războiului informaţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Praga, Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor din UE. Subiectele dezbătute de şefii de parlamente din Uniune au inclus reconstrucţia Ucrainei şi ce facem împotriva războiului informaţional. Mai ales atunci când ai de a face cu regimuri totalitare. A fost o onoare să îl întâlnesc pe preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la dineul de gală”, spune Alina Gorghiu pe Facebook. 
 
Ea arată că a avut întrevedere cu Fernard Etgen, preşedintele Camerei Deputaţilor din Luxemburg. I-am mulţumit pentru susţinerea obiectivelor de politică externă ale României, fie că e vorba de OCDE sau de Schengen.
 
”Am discutat şi cu Vladimir Orlic, preşedintele Adunării Naţionale din Serbia. Am stabilit să facem cât mai curând o primă şedinţă a grupurilor de prietenie din Parlamentele noastre. Azi, voi avea întrevedere cu Miloš Vystrčil, preşedintele Senatului ceh! Îi mulţumesc lui şi preşedintei Camerei Deputaţilor, Markéta Pekarová Adamová, pentru găzduire. Şi felicit Republica Cehă pentru tot ce a realizat în timpul preşedinţiei Consiliului UE. Le mulţumesc pentru prietenia faţă de România. Am fost alături de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu. Şi mulţumesc ambasadoarei Antoaneta Barta, pentru primire şi susţinere”, mai arată Gorghiu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.