Alina Gorghiu a anunţat, luni, că, urmare a rezultatului de la alegerile parlamentare, îşi depune mandatul de la şefia PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut încă de ieri discuţii constante cu colegii mei de partid, cu liderii din teritoriu, cu conducerea centrală şi i-am informat că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onoare pentru mine să fiu preşedintele PNL doi ani de zile”, a declarat Alina Gorghiu. 

Gorghiu a precizat că marţi, în şedinţa BPN, se va decide formula de interimat până la Convenţia Naţională care va alege un nou preşedinte al partidului.

”Le voi propune colegilor mei să convocăm rapid Convenţia Naţională a partidului, forul care organizează alegerile în PNL să se poată, într-un calendar undeva la mijlocul lunii februarie. În mod cert, e nevoie să se stabilească o nouă conducere a PNL, e nevoie de o conducere legitimă, e nevoie de un nou start, de coerenţă, de stabilitate şi de un act politic eficient. Tot mâine, în cadrul BPN se va decide formula de interimat: cine şi în ce formulă va asigura interimatul preţ de o lună şi jumătate – două luni de zile până la Convenţia Naţională”, a spus ea. 

Alina Gorghiu a spus că ea va propune convocarea cât mai rapidă a Convenţiei Naţionale.

Ea a anunţat că sunt şi lideri de filiale care au decis să îşi asume rezultatul de la alegeri.

”De altfel, vreau să vă informez că sunt şi alţi lideri din conducerea partidului care îşi asumă aceeaşi atitudine ca cea pe care v-am descris-o anterior”, a afirmat Gorghiu.

Luni, la ora 18.00, liderii celor 20 de filiale PNL care au obţinut la alegeri rezultate peste media naţională au fost convocaţi la sediul central al partidului.

Gorghiu a mai precizat că PNL va face ”o opoziţie fermă” la PSD şi că se vor asigura că programul de guvernare anunţat de Liviu Dragnea va fi dus la îndeplinire.

”Îmi doresc să devenim o opoziţie puternică la PSD pentru că, chiar dacă azi vedeţi un PSD la procentele pe care le-a obţinut în alegeri, şi sunt foarte multe, vă asigur şi puteţi constata din istorie că PSD face şi alte lucruri mai neplăcute la guvernare, dar vă asigur că-I vom monitoriza atent şi că ştim cu toţii, noi, cei din PNL, să facem opoziţie aşa cum trebuie şi când trebuie”, a încheiat Alina Gorghiu.

În decembrie 2014, Alina Gorghiu, atunci în vârstă de 36 de ani, a devenit prima preşedinte femeie din istoria partidului, fiind susţinută pentru această funcţie de Klaus Iohannis, căruia i-a succedat în funcţie după ce acesta a fost ales şef al statului.

În anul 2015, în urma fuziunii cu PDL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au devenit copreşedinţi ai PNL.

Din toamna acestui an, Alina Gorghiu a rămas preşedinte unic al formaţiunii, pentru că, la sfârşitul lunii septembrie, Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în perioada 2011-2012 ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi alţi 500.000 de euro.

Demisia conducerii PNL în frunte cu Gorghiu şi Blaga a fost cerută şi după alegerile locale din 5 iunie, câştigate în aproape toate judeţele de PSD, care pentru prima dată şi-a adjudecat şi toate primăriile Capitalei.

Alina Gorghiu este deputat din anul 2008, anterior fiind consilier local la sectorul 5. Ea a obţinut şi la aceste alegeri un nou mandat de deputat, candidând în Timiş.

Gorghiu este de profesie avocat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.