Consilierii judeţeni USR-PLUS au părăsit sala de şedinţă la momentul votării candidaţilor pentru poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Sorin Afloarei, unul din cei doi candidaţi propuşi de PNL, este finul de cununie al lui Costel Alexe, arată filialele din Iaşi ale Alianţei, într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean desfăşurată luni cele două propuneri PNL pentru poziţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean au fost Marius Dangă şi Sorin Afloarei, finul de cununie al preşedintelui Costel Alexe, indică sursa citată.
 
Consilierii judeţeni USR-PLUS au considerat inadmisibilă propunerea lui Afloarei, prin urmare, la momentul votului, aceştia au părăsit sala de şedinţă.
 
„Noi, consilierii USR PLUS, considerăm că propunerea pentru poziţia de Vicepreşedinte în persoana domnului Sorin Afloarei este o insultă la adresa cetăţenilor judeţului Iaşi. Noi suntem aici pentru a reprezenta interesele cetăţenilor, nu pentru a participa la cumetrii, aşa cum ne propuneţi dumneavoastră. Nu vom gira asta niciodată, nici măcar prin prezenţa noastră în această şedinţă viciată de această propunere. Reveniţi cu o altă propunere, altminteri vom fi nevoiţi să părăsim sala”, a declarat Ştefan Tanasă, liderul consilierilor USR-PLUS.
 
Cei doi candidaţi propuşi au fost votaţi în unanimitate de către consilierii PNL şi PMP.
 
USR-PLUS mai spune că „nu va participa niciodată la înţelegeri între rubedenii în Consiliul Judeţean şi în nicio altă instituţie din România”.
 
„Am intrat în politică pentru a înlătura aceste metehne pesediste şi nu vom renunţa niciodată la principiile şi valorile pentru care oamenii ne-au votat”, conchide sursa menţionată.
 
Sorin Afloarei a anunţat într-o postare luni pe Facebook că a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, „o funcţie care mă onorează şi mă obligă totodată să confirm începând cu această zi, încrederea acordată”.
 
„Pe această cale doresc să mulţumesc public consilierilor PMP pentru vot, colegilor liberali pentru propunere şi pentru vot şi Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Alexe Coste pentru încrederea acordată! Sunt mai mult de 13 ani de când colaborăm activ în PNL Iaşi, iar pe parcursul timpului am demonstrat buna credinţă şi onestitatea noastră în rezolvarea şi ducerea la bun sfârşit a multor proiecte pentru Iaşi”, mai precizează Afloarei.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.