Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că nu se ridică la nivelul aşteptărilor campania de informare privind vaccinarea împotriva coronavirusului şi că aceasta nu este empatică şi nu transmite suficiente informaţii despre vaccin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Din păcate, campania de informare nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Ea nu este empatică în niciun fel, nu transmite informaţii legate de vaccin. Sper ca acest lucru să se corecteze în perioada următoare şi să avem informaţii legate de un calendar de vaccinare coerent, pentru că - cel puţin din ceea ce ştiu eu şi din ce a declarat compania producătoare - distribuţia vaccinului va continua până în luna septembrie, deci cu un ritm care ar fi de circa 1,2 milioane de doze pe lună. Este clar că trebuie să ajungem la o capacitate de administrare de cel puţin 50.000 de doze pe zi, încât măcar populaţia vulnerabilă şi populaţia din categoriile care fac obiectul vaccinării, cei din serviciile indispensabile funcţionării, să poată să fie vaccinate. Sper ca şi alt vaccin să fie autorizat în Uniunea Europeană, încât şi medicii de familie să poată să contribuie la o acoperire vaccinală cât mai bună”, a afirmat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul PSD.

Reprezentantul României la OMS a mai spus că autorităţile ar trebui să implice mai mult medicii de familie în procesul de comunicare privind campania de vaccinare.

„Nu sunt transmise suficiente informaţii. Dumneavoastră aveţi alte informaţii decât nişte declaraţii ale unor persoane care sunt extrem de serioase şi care vă recomandă să vă vaccinaţi şi că vaccinul este sigur? Cam ăsta este singurul nivel al informării. Nu discutăm despre compoziţia vaccinului, nu discutăm despre cum acţionează vaccinul, nu discutăm despre ce efecte adverse potenţiale ar putea să producă vaccinul, cum pot fi acestea evitate, deci toate lucrurile astea nu fac obiectul unei campanii de informare. În mod evident, profesioniştii din sănătate trebuie implicaţi în număr mai mare şi mai mult”, a completat Rafila.

Social-democratul a susţinut că la categoriile vulnerabile este posibil să nu ajungă mesajele printr-o informare online sau televiziune, în special în mediul rural.



„În mediul rural, oamenii nu utilizează aceste instrumente informatice şi cred că trebuie găsită şi o soluţie pentru ei. Soluţia este reprezentată de medicii de familie, care trebuie încurajaţi să poată să ofere aceste informaţii chiar în mod activ, nu în mod pasiv, oamenilor de pe listele lor, dar şi celor care nu sunt înscrişi pe listele medicilor de familie”, a mai afirmat deputatul PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.