Reprezentanţii PSD reclamă mai multe incidente electorale, susţinând că şeful Poliţiei Dâmboviţa se implică în campania electorală în favoarea Partidului Naţional Liberal "şi, abuzând de funcţia deţinută", a solicitat şefilor de post să întocmească dosare penale primarilor şi reprezentanţilor PSD, pentru a-i intimida. La rândul lor, senatorul PNL Alina Gorghiu acuză că "infracţiunile şi ilegalităţile PSD continuă în ziua alegerilor prezidenţiale pentru că sunt disperaţi că lumea iese la vot".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Biroului de presă al PSD, în mai multe judeţe din ţară au fost semnalate "incidente privind desfăşurarea scrutinului electoral".

Astfel, în judeţele Vaslui, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Dâmboviţa, Argeş, precum şi în sectoarele 1, 3, 5, 6 din Bucureşti, mai mulţi preşedinţi de secţii de votare refuză să primească cererile pentru eliberarea copiilor de pe listele electorale suplimentare, susţin reprezentanţii PSD.

"Totodată, la Dâmboviţa, şeful IPJ se implică în campania electorală în favoarea Partidului Naţional Liberal şi, abuzând de funcţia deţinută, a solicitat şefilor de post din cadrul IPJ Dâmboviţa să întocmească dosare penale primarilor şi reprezentanţilor Partidului Social Democrat cu intenţia de a-i intimida", scrie în comunicatul transmis, duminică după-amiază, de PSD.

Pe de altă parte, mai spun reprezentanţii PSD, Biroul Electoral Sector 3 din Bucureşti a emis o decizie prin care respinge contestaţiile Partidului Social Democrat referitoare la refuzul unor preşedinţi de secţii de votare de a primi cererile pentru obţinerea listelor electorale suplimentare.

Potrivit PSD, "în Ilfov, la mai multe secţii de votare au fost afişate buletine de vot cu menţiunea ANULAT, ştampila Biroului Electoral Judeţean Ilfov şi semnătura preşedintelui BEJ Ilfov fiind deja aplicate în patrulaterul candidatului PNL".

La rândul său, senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă, într-o postare pe Facebook, că "infracţiunile şi ilegalităţile PSD continuă în ziua alegerilor prezidenţiale pentru că sunt disperaţi că lumea iese la vot"

Gorghiu dă câteva exemple: "în Potcoava judeţul Olt, primarul PSD anchetat pentru darea de mită şi influenţarea votului; la Gălăteni, judeţul Teleorman, dosar penal referitor la urna mobilă; la Bacău, tatăl primăriţei PSD din Filipeni a fost filmat în secţia de vot când cerea oamenilor cu cine să voteze".

"Aşa că, oameni buni, ieşiţi în număr cât mai mare la vot!", îndeamnă Gorghiu.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.