Premierul Ludovic Orban anunţă şapte incidente minore la secţiile de votare şi spune că a primit asigurări că cei 38.000 de angajaţi ai MAI mobilizaţi pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale sunt gata să intervină în orice situaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Ludovic Orban a anunţat, duminică dimineaţă, în urma unei vizite la MAI, că aproape 38.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit premierului, în ceea ce priveşte numărul incidentelor înregistrate în primele ore ale scrutinului, premierul a spus că aceste este ”mic”, fiind vorba despre şapte incidente ”minore”, iar procesul se desfăşoară în condiţii bune.

Singurul incident notabil este faptul că la o secţie de votare a ”s-a continuat campania electorală”, a precizat primul ministru.

”Am primit garanţii ferme că toate efectivele sunt mobilizate şi gata să intervină în orice situaţie”, a declarat premierul.

Acesta a precizat că este convins că până la finalul zilei ”cât mai mulţi români” vor vota, deşi duminica celui de-al doilea tur nu este la fel de frumoasă ca cea din urmă cu două săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.