Alegerea viceprimarilor municipiului Bucureşti se regăseşte pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, programată pentru luni, 21 decembrie, la ora 10.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru alegerea viceprimarilor în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 
 
Viceprimarii pot fi aleşi după ce instanţa a tranşat definitiv situaţia validării mandatelor tuturor consilierior generali. 
 
După alegerile din 27 august, mai mulţi consilieri generali s-au retras, mandatele lor fiind invalidate de către judecători. 
 
Astfel, a fost nevoie de validarea mandatelor pentru 10 consilieri generali supleanţi, situaţie încheiată printr-o decizie definitivă a Tribunalului Bucureşti din 11 decembrie. 
 
Potrivit acordului politic încheiat înaintea alegerilor locale, funcţiile de viceprimari ar urma să fie preluate de către Vlad Voiculescu (PLUS) şi Stelian Bujduveanu (PNL). 
 
În repetate rânduri, primarul general a precizat că acest acord politic va fi respectat, după ce toţi consilierii generali îşi vor primi mandatele.  
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.