Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că verificările privind solicitările de rambursare a cheltuielilor din campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 au fost finalizate, iar săptămâna viitoare vor fi publicate rezultate ale controalelor privind rambursarea cheltuielilor electorale. AEP precizează că au fost indentificate neconcordanţe la toţi competitorii electorali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest moment se mai derulează activităţi ce ţin de forma şi modul de prezentare/depunere a documentelor justificative, iar acestea presupun un dialog cu mandatarii financiari, cei care asigură efectiv relaţia cu AEP.

”Instituţia noastră a aplicat şi va aplica un tratament egal tuturor competitorilor, indiferent că sunt formaţiuni politice sau candidaţi independenţi, prin urmare rambursarea sumelor către aceştia va fi efectuată în acelaşi timp”, se mai arată într-un comunicat al AEP.

Autoritatea menţionează că termenul legal pentru depunerea documentelor în vederea rambursării a fost de 30 de zile de la data alegerilor şi că la această dată mandatarii financiari mai depun doar documente de natură a clarifica actele depuse iniţial, care conţineau erori sau erau  incomplete.

AEP reaminteşte competitorilor electorali că ”simpla depunere a cererii de rambursare nu înseamnă neapărat şi o rambursare integrală a cheltuielilor electorale”.

În cadrul controlului realizat de AEP prin intermediul Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, se verifică atât modul de constituire a veniturilor, cât şi destinaţia sumelor cheltuite. Orice neconcordanţă în documentele depuse în vederea rambursării şi neclarificată pe parcursul controlului va conduce la o aplicare strictă a dispoziţiilor legale, respectiv sancţionarea contravenienţilor şi/sau confiscarea sumelor nelegale. Aceste neconcordanţe pot fi, însă, clarificate doar prin dialog cu mandatarii financiari, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, ”au fost identificate neconcordanţe, cu ocazia controlului, la toţi competitorii, iar răspunsul întârziat al mandatarilor financiari a constituit un motiv de a continua durata controlului până la data limită prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2016”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.