Ambasadorul SUA la Bucureşti Adrian Zuckerman a avut o întrevedere la Guvern cu premierul Florin Cîţu, cu prilejul încheierii mandatului diplomatului american. Discuţiile între aceştia au fost despre progresele din ultimul an în relaţia bilaterală şi continuarea cooperării la numeroase proiecte, printre care şi cel referitor la centrala nucleară de la Cernavodă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ambasadorul Statelor Unite în România a fost însoţit de adjunctul şefuui misiunii diplomatice, David Muniz, care la plecarea ambasadorului Zuckerman, pe 20 ianuarie, va deveni „Chargé d’Affaires”. potrivit unui comuncat de presă al ambasadei SUA în România

„În timpul întrevederii, cei trei au discutat despre progresele din ultimul an în relaţia bilaterală şi despre continuarea cooperării în cadrul a numeroase proiecte, inclusiv cel referitor la centrala nucleară de la Cernavodă. Prim-ministrul i-a mulţumit ambasadorului Zuckerman pentru implicarea sa în relaţia bilaterală şi a adăugat că aşteaptă cu interes să lucreze cu domnul Muniz. Domnul Muniz l-a asigurat pe prim-ministru că relaţia româno-americană va rămâne una strânsă sub conducerea Administraţiei Biden şi şi-a exprimat interesul cu privire la continuarea consolidării Parteneriatului Strategic”, conform sursei citate. 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat luni seara pe ambasadorul SUA în România Adrian Zuckerman cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, într-o ceremonie care a avut loc Palatul Cotroceni,

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.