Adrian Veştea repinge o posibilă guvernare PNL-AUR, după 2028: PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste / Asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR

Adrian Veştea repinge o posibilă guvernare PNL-AUR, după 2028: PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste / Asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR

Prim-vicepreşedintele PNL Adrian Veştea repinge o posibilă guvernare PNL-AUR, după 2028, el afirmând că PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste iar asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR.

”Partenerii noştri naturali rămân cei care împărtăşesc valorile democratice. În spaţiul public au apărut declaraţii din partea unor lideri AUR privind o posibilă guvernare alături de PNL, după 2028. Vreau să fie foarte clar: PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste. Ne-am asumat o direcţie clară – pro-europeană, democratică, în sprijinul unei economii solide şi al respectului pentru libertăţile individuale”, a transmis Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte PNL, într-o postare pe Facebook. 
 
”Asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR, fie că vorbim de voturi în Parlament, fie de teme comune promovate public”, a adăugat Veştea. 
 
”Cred că România are nevoie, acum şi după 2028, de stabilitate, profesionalism şi respect pentru instituţiile statului şi cetăţeni. 
În această viziune, nu este loc pentru ambiguităţi sau experimente riscante”, a menţionat Adrian Veştea. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor